Monitorul Oficial·Partea II·26 aprilie 2005
other · respins
Ovidiu Ioan Silaghi
Discurs
## Domnule pre∫edinte,
## Doamnelor ∫i domnilor deputa˛i,
La pu˛ine ore dup„ votul favorabil Rom‚niei din Parlamentul European, P.S.D. s-a lansat Ón a da recomand„ri actualei puteri. Una dintre acestea vizeaz„ o solicitare, ∫i anume ca ∫i liderii acestui partid s„ fie invita˛i la ceremonia semn„rii Tratatului de aderare, care va avea loc pe 25 aprilie.
Nu este de competen˛a mea aceast„ chestiune. Guvernan˛ii vor decide cine va fi invitat. Dar este de datoria mea s„ semnalez un fapt din trecutul nu prea Óndep„rtat: c‚nd se afla la putere, P.S.D. nu a invitat liderii P.N.L. ∫i P.D. c‚nd s-a semnat intrarea Rom‚niei Ón NATO. Conducerea P.S.D. a justificat acum neinvitarea atunci a liderilor opozi˛iei prin faptul c„ îaltul era protocolul la acel ceremonial“. Mi se pare un r„spuns ipocrit.
P.S.D. a vrut s„-∫i aroge 100% meritele accederii Ón NATO. Dac„ privim ∫i mai mult Ónapoi Ón timp, vom observa c„ procentele meritelor P.S.D. Ón ceea ce prive∫te intrarea Ón NATO sunt mult, foarte mult mai mici. S„ nu uit„m c„ parteneriatul cu NATO a fost opera administra˛iei preziden˛iale ∫i a guvern„rilor din perioada 1997—2000, guvern„ri la care au participat ∫i reprezentan˛i ai P.N.L. ∫i P.D., adic„ partide ai c„ror lideri nu au fost invita˛i la ceremoniile din 2002. S„ nu uit„m c„, atunci c‚nd puterea din perioada 1997—2000 a sprijinit eforturile NATO din Balcani, P.S.D., pe atunci P.D.S.R., protesta Ómpotriva ac˛iunilor militare ale NATO Ón Iugoslavia. ™i, de ce s„ nu recunoa∫tem, pozi˛ia geostrategic„ a Rom‚niei ∫i, mai ales, tragicele evenimente de la 11 septembrie 2001 au contribuit la urgentarea accept„rii Rom‚niei Ón NATO. Deci, iar„∫i, un minus de procente din cele ce ∫i le arog„ P.S.D.
Acum P.S.D. dore∫te s„ se afle Ón salonul unde se vor ciocni cupe cu ∫ampanie, sus˛in‚nd din nou suprema˛ia eforturilor ∫i meritelor proprii privind integrarea Ón Uniunea European„. Nu contest c„ P.S.D. nu a avut o contribu˛ie. Se afla la putere, deci trebuia s„-∫i canalizeze activitatea Ón aceast„ direc˛ie. Dar aceast„ contribu˛ie este doar cantitativ„, ∫i nu calitativ„. Pentru c„, iat„, din cauza modului Ón care P.S.D. a gestionat drumul spre Europa, acum, aderarea propriu-zis„ se afl„, timp de un an, sub amenin˛area sabiei clauzei de salvgardare. Dac„ aderarea va fi am‚nat„, acest lucru nu se va Ónt‚mpla din cauza celor 4 luni de guvernare a actualei coali˛ii, ci din cauza presta˛iei puterii din perioada 2001—2004. Faptul c„ sumele de bani ce vor veni de la U.E. sunt sub ce ne a∫teptam, iar„∫i, nu se datoreaz„ Ónceputului guvern„rii actualei coali˛ii, ci activit„˛ii fostului Guvern. ™i cu toate acestea liderii P.S.D. vor s„ fie prezen˛i la ciocnirea cupelor de ∫ampanie.
™i a∫ vrea s„ atrag aten˛ia c„ p‚n„ acum actuala putere nu a f„cut vreun anun˛ oficial prin care s„ spun„ cine va fi invitat la semnarea Tratatului de aderare. Nu vreau s„ fac nim„nui un proces de inten˛ie. Solicit doar pu˛in„ decen˛„ din partea P.S.D.