Monitorul Oficial·Partea II·7 iulie 2004
other · respins
Mircea Alexandru
Discurs
Domnule pre∫edinte, Doamnelor ∫i domnilor deputa˛i,
Proiectul de Lege pentru modificarea ∫i completarea Legii nr. 329 privind exercitarea profesiei de detectiv particular a fost ini˛iat Ón scopul corel„rii prevederilor legii care face obiectul acestui eveniment legislativ cu noile principii constitu˛ionale ∫i cu _acquis_ -ul comunitar.
Œn esen˛„, proiectul vizeaz„ eliminarea pentru cet„˛enii statelor membre ale Uniunii Europene ∫i ale spa˛iului economic european care de˛in un certificat de calificare Ón meseria de detectiv, Ón profesia de detectiv particular valabil, a barierei administrative instituite de prevederile lit. a) a art. 5 din Legea nr. 329/2003, prin care se permite exercitarea profesiei de detectiv particular doar de cet„˛enii rom‚ni.
Proiectul de act normativ mai propune unele dispozi˛ii privind instituirea unor condi˛ii suplimentare privind asocia˛ia, ac˛ionarii — persoane fizice ai societ„˛ilor specializate de detectivi particulari, astfel Ónc‚t exercitarea atribu˛iilor specifice detectivului particular s„ reduc„ la maximum posibilitatea utiliz„rii acestora Ón scopuri infrac˛ionale de c„tre grupuri ale crimei organizate.
Av‚nd Ón vedere necesitatea armoniz„rii prevederilor legale men˛ionate cu _acquis_ -ul comunitar ∫i principiile constitu˛ionale ∫i ˛in‚nd seama de termenul final convenit pentru Óncheierea negocierilor de aderare a Rom‚niei la Uniunea European„, v„ adresez rug„mintea s„ adopta˛i prezentul proiect de lege pentru modificarea ∫i completarea Legii nr. 329/2003 privind exercitarea profesiei de detectiv particular.
V„ mul˛umesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.