Monitorul Oficial·Partea II·20 octombrie 2004
Dezbatere proiect de lege · adoptat
Alexandru Mocanu
Discurs
## Domnule pre∫edinte,
## Doamnelor ∫i domnilor deputa˛i,
Grupul parlamentar al Partidului Democrat din cadrul Alian˛ei îDreptate ∫i Adev„r“ sus˛ine f„r„ rezerve ini˛iativa legislativ„ prezentat„ mai devreme ∫i o sus˛inem Ón forma Ón care a fost ea prezentat„ de c„tre ini˛iator. Este inutil s„ reiau acum Ón fa˛a dumneavoastr„ motivele pentru care declar„m aceast„ sus˛inere f„r„ rezerve, pentru c„, dup„ cum v„ aminti˛i, am f„cut-o Ón nenum„rate r‚nduri de la aceast„ tribun„, cu multe alte ocazii. De altfel, colegii care au vorbit Ónaintea mea ∫i mai ales ini˛iatorul au reliefat Ón bun„ m„sur„ Óntreaga motiva˛ie care prive∫te sus˛inerea acestei ini˛iative legislative.
De altfel, domnule pre∫edinte ∫i doamnelor ∫i domnilor deputa˛i, ve˛i fi observat de bun„ seam„ c„ Ón priorit„˛ile Programului de guvernare pe care Alian˛a îDreptate ∫i Adev„r“ le-a prezentat opiniei publice Ón urm„ cu 4, 5 s„pt„m‚ni se reg„sesc absolut Ón aceast„ form„ m„suri care vizeaz„ sus˛inerea efectiv„, real„ ∫i substan˛ial„ a dezvolt„rii Ónv„˛„m‚ntului Ón Rom‚nia.
Nu doresc s„ v„ mai re˛in mai mult ∫i sus˛in Ónc„ o dat„ c„ membrii Grupului parlamentar al Partidului Democrat sus˛in f„r„ rezerve ini˛iativa, Ón forma prezentat„ de ini˛iator.
V„ mul˛umesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.