Monitorul Oficial·Partea II·19 septembrie 2003
other · respins
Ioan Timi∫
Discurs
Domnule pre∫edinte, Doamnelor ∫i domnilor,
Propunerea legislativ„ are ca obiect de reglementare modificarea art. 4 din Legea nr. 68/1992, Ón sensul c„ o organiza˛ie a cet„˛enilor apar˛in‚nd unei minorit„˛i na˛ionale s„ poat„ s„ ob˛in„ un mandat de deputat, numai dac„ a ob˛inut pe Óntreaga ˛ar„ num„r de voturi egal cu cel pu˛in 33% din num„rul de voturi mediu valabil exprimat pe ˛ar„ pentru alegerea unui deputat, Ón condi˛iile Ón care Ón prezent procentul este de 5%.
De asemenea, prin ini˛iativ„ se preconizeaz„ ca organiza˛iile apar˛in‚nd minorit„˛ilor na˛ionale s„ se poat„ Ónscrie la Biroul Electoral Central, pentru participare la alegeri, numai dac„ fac dovada Ónregistr„rii a unui minim de 3.000 de membri.
Œn conformitate cu prevederile art. 60 din Regulamentul Camerei Deputa˛ilor, cele dou„ comisii au examinat aceast„ propunere legislativ„.
Cu aceast„ ocazie, membrii celor dou„ comisii au constatat c„ propunerea de modificare a art. 4 din Legea nr. 68 nu ˛ine seama de prevederile art. 59 alin. (2) din Constitu˛ie, potrivit c„rora: îOrganiza˛iile cet„˛enilor apar˛in‚nd minorit„˛ilor na˛ionale, care nu Óntrunesc Ón alegeri num„rul de voturi pentru a fi reprezentate Ón Parlament, au dreptul la c‚te un loc de deputat, Ón condi˛iile Legii electorale. Cet„˛enii unei minorit„˛i na˛ionale pot fi reprezenta˛i numai de o singur„ organiza˛ie“.
Ini˛iativa legislativ„ stabile∫te un prag minim pentru astfel de organiza˛ii, care fac imposibil„ reprezentarea Ón Parlament a acestora. Pragul de 33% din num„rul mediu de voturi valabil exprimat pe ˛ar„ pentru alegerea unui deputat este mult prea mare. De altfel, actualul prag de
5% corespunde ∫i pragului electoral stabilit de art. 65 din Ordonan˛a de urgen˛„ a Guvernului nr. 129 din 30 iunie 2000.
Modificarea pragului electoral, prin majorarea acestuia de la 5 la 33%, pentru a se permite, potrivit ini˛iatorului, efectuarea unei selec˛ii a organiza˛iilor cet„˛enilor apar˛in‚nd minorit„˛ilor na˛ionale care particip„ la alegeri, ar putea duce la dispari˛ia din Parlamentul Rom‚niei a unora din organiza˛iile reprezentate Ón Parlament.
Totodat„, s-a constatat ca nejustificat„ propunerea de instituire a obliga˛iilor cet„˛enilor apar˛in‚nd minorit„˛ilor na˛ionale care particip„ la alegeri de a prezenta dovada Ónregistr„rii a minim 3.000 de membri, deoarece, conform Constitu˛iei, aceste organiza˛ii sunt echivalente cu partidele politice.
Faptul c„ exist„ un num„r din ce Ón ce mai mare de organiza˛ii apar˛in‚nd minorit„˛ilor na˛ionale nu este un impediment legal ci, dimpotriv„, conform art. 4 alin. 5 din Legea nr. 68/1992, mandatul de deputat atribuit acestor organiza˛ii se acord„ peste num„rul de deputa˛i rezultat din norma de reprezentare.
De asemenea, cet„˛enii unei minorit„˛i pot fi reprezenta˛i numai de o singur„ organiza˛ie, potrivit art. 52 alin. (2) din Constitu˛ia Rom‚niei.