Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·30 martie 2002
procedural · respins
Radu Damian
Discurs
Domnule pre∫edinte,
Doamnelor ∫i domnilor senatori,
Cercetarea ∫tiinþific„ reprezint„ a treia dimensiune a N.A.T.O., pe l‚ng„ dimensiunea politic„ ∫i militar„.
Instrumentul principal de realizare a politicii de cercetare-dezvoltare la nivelul Alianþei Nord-Atlantice Ól constituie Programul ∫tiinþific al N.A.T.O.
Rom‚nia particip„ la acest program din 1993, ceea ce contribuie la eficientizarea ∫i alinierea economiei la nivel european de competitivitate industrial„ ∫i tehnologic„, precum ∫i la promovarea excelenþei Ón cercetare.
Œn aceste condiþii, se acord„ o atenþie deosebit„ Programului ∫tiinþific al N.A.T.O., pe care Ól coordoneaz„ Ministerul Educaþiei ∫i Cercet„rii.
La reuniunea din 15 iunie 2001 a Comitetului ∫tiinþific al N.A.T.O., la care ∫i Rom‚nia a participat, secretarul general adjunct pe probleme ∫tiinþifice ∫i de mediu a solicitat þ„rilor partenere armonizarea legislaþiei interne cu prevederile N.A.T.O.
Œn condiþiile gradului crescut de complexitate, dificultate ∫i efort, pe care Ól implic„ participarea la proiectele ∫tiinþifice N.A.T.O., este necesar ca facilit„þile ∫i stimulentele care se aplic„ Ón þ„rile partenere s„ fie prev„zute ∫i Ón cadrul legislativ pentru participanþii rom‚ni, astfel Ónc‚t ace∫tia s„ nu fie defavorizaþi Ón competiþia cu omologii lor din alte þ„ri partenere.
Unit„þile de cercetare-dezvoltare c‚∫tig„toare de proiecte beneficiaz„ din partea N.A.T.O. de fonduri pentru achiziþii de echipament ∫tiinþific, materiale consumabile specifice ∫i alte bunuri necesare derul„rii proiectului.
Acordul asupra statutului Organizaþiei Tratatului NordAtlantic, a reprezentativilor naþionali ∫i al personalului internaþional, la care Rom‚nia trebuie s„ adere Ón vederea integr„rii Ón structurile euroatlantice, prevede scutirea de la plata drepturilor de import a bunurilor N.A.T.O.
Œn acest sens, s-a elaborat prezentul proiect de Lege privind scutirea de la plata drepturilor de import a bunurilor provenite sau finanþate direct din fonduri nerambursabile N.A.T.O., pe care Ól supunem spre adoptare Senatului.
V„ mulþumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.