Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·4 mai 2007
procedural · adoptat
Gheorghe Funar
Aprobarea ordinii de zi ∫i a programului de lucru
Discurs
Domnule pre∫edinte,
Doamnelor ∫i domnilor senatori ∫i deputa˛i,
V„ propun, Ónainte de art. 3 din proiectul de hot„r‚re, un alt art. 3 cu urm„torul text, articol 3 cu 3 alineate:
Alineatul (1) care preia textul din Legea nr. 3 din 2000: îSe consider„ validat referendumul na˛ional la care au participat majoritatea cet„˛enilor Ónscri∫i Ón listele electorale“.
Alineatul (2) al articolului propus, 3, îŒn cazul Ón care participarea la vot este de sub 50% din num„rul cet„˛enilor Ónscri∫i Ón listele electorale, se va organiza al doilea referendum, la o dat„ stabilit„ prin hot„r‚re a Parlamentului“.
™i cel de-al treilea alineat al art. 3 pe care vi-l propun: îDemiterea Pre∫edintelui Rom‚niei este aprobat„ dac„ a Óntrunit majoritatea voturilor cet„˛enilor care au participat la cel de-al doilea referendum“.
Œn felul acesta, domnule pre∫edinte, doamnelor ∫i domnilor senatori ∫i deputa˛i, prin acceptarea acestui amendament se umple vidul legislativ existent Ón momentul de fa˛„.
Mul˛umesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.