Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·24 februarie 2005
procedural · respins
Gheorghe Funar
Aprobarea ordinii de zi ∫i a programului de lucru
Discurs
## Domnule pre∫edinte,
Doamnelor ∫i domnilor senatori,
Ne bucur„m c„, Ón sf‚r∫it, avem prilejul s„ vot„m un asemenea proiect de lege privind acordarea drepturilor salariale ∫i a altor drepturi cuvenite func˛ionarilor publici. Regretul nostru, al celor din Grupul senatorial P.R.M., este c„ aceast„ lege a fost f„cut„ pentru un an de zile. Nu credeam c„ vom avea ∫ansa s„ vot„m Ón Parlamentul Rom‚niei o lege pentru un an. ™i, din p„cate, ∫i la comisii nu s-a sesizat acest lucru. Probabil c„ se va accepta s„ avem o lege pentru un an de zile ∫i, Ón prim„vara anului viitor, vom scoate alt„ lege.
Grupul parlamentar P.R.M. va vota acest proiect de lege. A∫a cum a˛i remarcat, domnule pre∫edinte, stimate colege ∫i stima˛i colegi, grupul nostru parlamentar a fost deosebit de activ, a f„cut foarte multe amendamente la acest proiect de lege, marea lor majoritate au fost admise, avem ∫i 4 amendamente respinse de comisie, sper„m s„ fie votate de plen, pentru a tr„i mai bine func˛ionarii publici.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.