Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·5 aprilie 2005
procedural · respins
Florian Gheorghe
Aprobarea ordinii de zi ∫i a programului de lucru
Discurs
Domnule pre∫edinte, Doamnelor ∫i domnilor senatori,
Referitor la interpelarea domnului senator Vasile Ioan Ungureanu, sunt Ón m„sur„ s„ formulez un r„spuns.
Acesta const„ Ón faptul c„, prin adresa nr. 308 din data de 23 martie 2005, am comunicat Prim„riei din Arad, a∫a cum rezult„ din con˛inutul adresei, c„ nu putem aviza favorabil solicitarea acestei institu˛ii privind schimbarea destina˛iei Bazei Sportive îVagonul“ Arad, Óntruc‚t, potrivit dispozi˛iilor art. 71 din Legea nr. 69/2000, Legea educa˛iei fizice ∫i sportului, cu modific„rile ∫i complet„rile ulterioare, schimbarea destina˛iei sau desfiin˛area unei baze sportive apar˛in‚nd domeniului public ori privat al statului sau unit„˛ilor administrativteritoriale se va face numai prin hot„r‚re a Guvernului ∫i cu construirea prealabil„ a altei baze sportive similare celei desfiin˛ate.
P‚n„ Ón prezent, din documentele pe care le de˛inem, nu rezult„ c„ Prim„ria Municipiului Arad a construit o baz„ similar„, ci doar faptul c„ ∫i-a exprimat inten˛ia pentru realizarea unei investi˛ii Óntr-o alt„ baz„ pe care o de˛ine, inten˛ion‚nd ca nivelul acesteia s„ fie ridicat prin alocarea unei sume de un milion euro. Mul˛umesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.