Monitorul Oficial·Partea II·29 martie 2005
Informare · respins
Liviu C‚mpanu
Informare privind normele interna˛ionale ale muncii adoptate de Conferin˛a Interna˛ional„ a Muncii
Discurs
Domnule pre∫edinte,
## Doamnelor ∫i domnilor,
Vin dintr-un jude˛ cu peste 450.000 de locuitori, jude˛ eminamente agrar, cu o infrastructur„ slab dezvoltat„, neatractiv economic, unde exist„, dup„ 15 ani de
MONITORUL OFICIAL AL ROM¬NIEI, PARTEA a II-a, Nr. 35/29.III.2005 democra˛ie, multe localit„˛i Ón care singurii salaria˛i sunt cei de la prim„rie sau de la ∫coal„.
Boto∫aniul a fost condus dup„ 1989 ∫i, din p„cate, mai este Ónc„ condus de c„tre reprezentan˛ii P.S.D.-ului sau cum s-o mai fi chem‚nd el Ón metamorfoza perpetu„ de schimbare a bl„nii, nu ∫i a n„ravului.
S-a vehiculat mult termenul de îbaroni locali“ atribuit celor ce ∫i-au f„cut averi, neav‚nd alt merit dec‚t acela c„ îÓn v‚rful stiloului“ ˛ineau banii comunit„˛ii; Óns„ acest termen este prea elegant pentru cei care au avut ∫i au un comportament de vechil, tr„ind Óntr-o riguroas„ sfidare a legii ∫i a cet„˛eanului.
Peste 65% din popula˛ia jude˛ului tr„ie∫te Ón mediul rural, iar P.S.D. a cosmetizat acest procent Ón stilul caracteristic, ∫mecheresc, prin transformarea peste noapte a unor comune Ón ora∫e, pierz‚ndu-se milioane de euro din programele de dezvoltare rural„.
Ce fac acum ∫efii Partidul Social Democrat la Boto∫ani?...
Se pl‚ng de sufocare, de presiuni din partea actualei guvern„ri pentru schimbarea directorilor de la direc˛iile deconcentrate, clameaz„ respectarea legii, dar uit„ soborurile electorale conduse de ∫efii acestor institu˛ii, Óncearc„ s„ mu∫amalizeze escrocheriile de la finan˛e sau uit„ c„ art. 400 a existat vreodat„, pentru a-i scoate basma curat„ pe directorii care Ó∫i Óneac„, din ce Ón ce mai des, amarul Ón aburii alcoolului Ón timpul programului de lucru.
Peste dou„ treimi din primarii Boto∫aniului sunt ai P.S.D.-ului. S„ nu crede˛i cumva c„ principala preocupare a acestora ∫i a aparatului administrativ din prim„rii este dezvoltarea localit„˛ilor pe care le conduc. Œn momentul actual scopul acestora este de a ∫icana contribuabilul, purt‚ndu-l s„pt„m‚ni Óntregi pe la prim„rii, pentru eliberarea unor adeverin˛e sau altor documente, spun‚ndu-i-se Ón acela∫i timp s„ nu se gr„beasc„, c„ doar a votat Alian˛a ∫i pe B„sescu.
BineÓn˛eles c„ aceste ∫icane vor fi rezolvate pe cale legal„, ac˛ion‚nd acele autorit„˛i Ón contencios administrativ, dar ceea ce se Ónt‚mpl„ acum nu face altceva dec‚t s„ eviden˛ieze, Ónc„ o dat„, zicala c„ îho˛ul este primul care strig„: Ho˛ii!“
V„ mul˛umesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.