Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·30 martie 2002
procedural · respins
Simona Marinescu
Discurs
Domnule pre∫edinte, Domnilor colegi,
Acest proiect a fost, Óntr-adev„r, elaborat la momentul Ón care senatorul Petre Roman a primit de la o serie de elevi din liceele din þar„ un apel. Prin apelul respectiv Domnia sa, dumneavoastr„, Ón calitate de senatori, eraþi rugaþi s„ elaboraþi un proiect de lege care s„ vizeze combaterea violenþei Ón familie pentru c„, au considerat ei ∫i cred c„ acest lucru este foarte adev„rat, c„ violenþa Ón familie este mult mai prejudiciant„ dec‚t orice privaþiuni materiale.
Am elaborat Ómpreun„ un proiect de lege care, din p„cate, a primit un aviz negativ din partea Consiliului Legislativ ∫i, de asemenea, un aviz negativ din partea Guvernului.
Œntre timp, av‚nd loc c‚teva dezbateri cu organizaþii ale societ„þii civile, am revizuit proiectul ∫i am depus la Senat o nou„ variant„ de lege privind combaterea violenþei Ón familie. Aici este de subliniat rolul domnului senator Petre Roman, care s-a ocupat Ón mod special de refacerea proiectului de lege.
Proiectul de lege despre care v„ vorbesc are ast„zi avizul Consiliului Legislativ ∫i, de asemenea, avizul favorabil al Guvernului.
Œn esenþ„, aceast„ lege stabilie∫te o instituþie dedicat„ combaterii violenþei Ón familie, dedicat„ protecþiei familiei, care va fi subordonat„ Ministerului S„n„t„þii ∫i Familiei, stabile∫te un sistem de asistenþi familiali preg„tiþi pentru a acorda consiliere ∫i orice form„ de intervenþie la nivelul familiei c‚nd apar cazuri de violenþ„. Totodat„, stabile∫te un sistem de servicii sociale pentru ca victima s„ fie izolat„ de agresor, pentru ca ea s„ primeasc„ servicii medicale ∫i juridice necesare pentru ca impasul respectiv s„ fie dep„∫it.
MONITORUL OFICIAL AL ROM¬NIEI, PARTEA a II-a, Nr. 44/30.III.2002 De asemenea, aceast„ lege reinstituie consiliul de familie format din membrii familiei care au capacitatea de exerciþiu, consiliu de familie care este convocat ori de c‚te ori asistentul familial consider„ c„ este necesar„ aceast„ discuþie pentru ca actele de violenþ„ Ón familie s„ poat„ fi comb„tute direct, prin apelul f„cut la discern„m‚ntul membrilor familiei.
Iniþiatorii sunt de acord cu amendamentele formulate de comisia de specialitate ∫i v„ rog s„ aveþi amabilitatea, Óncrederea necesar„ pentru a vota acest proiect de lege.
V„ mulþumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.