Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·6 octombrie 2005
procedural · respins
Mihai Ungheanu
Discurs
Domnule pre∫edinte, Domnilor colegi,
Eu revin pentru a preciza ceea ce se va vota Ón continuare, pentru c„ probabil nu m-am exprimat suficient de clar. Eu am renun˛at la amendamentul meu mai radical pentru cel al Grupului P.R.M., Ón care exist„ cuv‚ntul îceilal˛i“, ∫i eu sunt de acord cu propunerea pe care domnul pre∫edinte al comisiei, domnul Radu Berceanu, a f„cut-o, Ón care s„ se introduc„, a∫a cum a spus d‚nsul, î∫i apoi se alege Biroul permanent“.
Deci a f„cut aceast„ propunere pre∫edintele comisiei ∫i eu sunt pentru aceast„ solu˛ie. Am renun˛at la amendamentul meu pentru acel amendament.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.