Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·30 martie 2007
procedural · respins
Alexandru Athanasiu
Aprobarea programului de lucru ∫i a ordinii de zi
Discurs
Domnule pre∫edinte, Domnule ministru, Distins Senat,
Evident c„ fiind Ón postura celui care ia ultimul cuv‚ntul la aceast„ mo˛iune nu o s„ repet ∫i o s„ Óncerc s„ nu repet ceea ce s-a spus aici. Este o boal„ veche a politicii rom‚ne∫ti, de c‚nd Rom‚nia modern„ ∫i-a instituit un sistem democratic, de a invoca mo∫teniri cu mult pasiv, de a invoca tr„darea de c„tre nobilimea lui Decebal ∫i de acolo toate nenorocirile pe care prezentul nu le poate rezolva, iar viitorul, prin defini˛ie incert, nu le poate g„si solu˛ie. Voi ie∫i din aceast„ paradigm„, pe care cu oarecare nostalgie o constat prezent„ Ón discursurile unor colegi senatori care spun c„, dac„ am re˛inut eu exact, Ón decembrie 2004 sistemul de educa˛ie din Rom‚nia era Óntr-o situa˛ie extrem de proast„, Óntr-o criz„ de idei, Óntr-o fraud„ financiar„ ∫i a∫a mai departe.
Sigur, a∫ putea s„ combat aceste lucruri ∫i Ómi e ∫i foarte simplu. Mi-e simplu doar amintind vorbele altora, ∫i
nu Óncerc‚nd s„ v„ conving cu ale mele. Acel domn ministru, Mircea Miclea, care a p„r„sit c‚mpul b„t„liei ministeriale de frica impactului unui protest puternic, poate cel mai important din ultimii 17 ani, al cadrelor didactice, spunea, atunci c‚nd a fost audiat Ón comisie, c„ nu numai c„-∫i Ónsu∫e∫te toate programele Ón derulare ale ministerului, dar c„ le va continua ∫i le va dezvolta. Nu a min˛it. Tot ceea ce Óncepuse ministerul, de la aspectele de ordin legislativ, ∫i aici v„ spun, domnule ministru, c„ nu este frumos s„-˛i Ónsu∫e∫ti opera altora invoc‚nd-o drept a fi proprie. S-a vorbit Ón acea perioad„ c„ s-a deschis Ónv„˛„m‚ntul rom‚nesc standardelor europene, uit‚ndu-se c„ o lege din 2004 stabilise o alt„ organizare a ciclurilor de studii ∫i c„ a∫a-numitul Proces de la Bologna nu era crea˛ia nici a ministrului Miclea, nici a Guvernului Alian˛ei D.A. ∫i c„ proprietatea unei Óntreprinderi bune, a unui demers corect trebuie s„ fie p‚n„ la urm„ Ón folosul Ónv„˛„m‚ntului, f„r„ orgoliul unor paternit„˛i dubioase ∫i, mai grav, inexistente.
Œn al doilea r‚nd, acela∫i ministru spunea atunci: îVom continua informatizarea ∫colilor, vom continua descentralizarea deciziei manageriale la nivelul ∫colii“, legi care fiin˛au din vara lui 2004. Este ridicol, derizoriu ∫i ru∫inos ca unii oameni ast„zi Ón func˛ie de demnitate public„ s„-∫i Ónsu∫easc„ ceea ce Ón dreptul penal se nume∫te furt intelectual, s„-∫i Ónsu∫easc„ lucrurile bune, c‚te au fost ele, ∫i pe care, spre meritul lor, le-au continuat. Domnule ministru, cineva spunea, despre o tez„ de doctorat, doctorandului febril care Ó∫i tot Óntreba maestrul cum e teza, Ói spunea urm„toarele lucruri: îDragul meu, teza dumitale de doctorat are ∫i lucruri bune ∫i lucruri noi, numai c„ lucrurile bune nu sunt noi, iar lucrurile noi nu sunt bune“. ™i o s„ exemplific cu ce a˛i f„cut dumneavoastr„ Ón acest minister.
Œn primul r‚nd, eu nu v„ acuz, dimpotriv„, v„ aplaud pentru faptul c„ a˛i avut tenacitatea, norocul, Ón˛elegerea, disponibilitatea premierului p‚n„ la urm„ de a vi se pune la dispozi˛ie fonduri Ón plus. E foarte bine ∫i acest lucru nu poate fi contestat. Ar fi ridicol s„ o fac eu, pentru c„ ∫tiu ce b„t„lie a˛i dat, ∫tiu ce ingrat„ e pozi˛ia acestui minister ∫i mai ales a ministrului care Óntotdeauna este suspectat de o coniven˛„, dac„ nu frauduloas„, Ón orice caz, interesat„, cu corpul profesional pe care-l reprezint„, deci nu aici este repro∫ul meu. Repro∫ul meu, ∫i cred c„ ∫i al celor care au conceput Ón prim„ faz„ mo˛iunea, pe care o sus˛in, a fost Ón direc˛ia a dou„ chestiuni. Œn primul r‚nd, ce v„ repro∫ez este lipsa de viziune concret„ asupra dezvolt„rii Ónv„˛„m‚ntului.