Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·10 noiembrie 2003
procedural
Szabó Károly-Ferenc
Aprobarea programului de lucru pentru s„pt„m‚na 3—8 noiembrie a.c.
Discurs
Domnule pre∫edinte,
Domnule ministru,
Doamnelor ∫i domnilor senatori,
F„r„ Óndoial„ c„, Óntr-un fel sau altul, aceast„ dezbatere este util„. O spun cu toat„ sinceritatea. Ar fi fost, Ón schimb, mult mai util„ dac„ nu am fi fost nevoi˛i pe marginea unei mo˛iuni s„ avem o dezbatere Ón Senatul Rom‚niei ast„zi, ci pe marginea problemei utiliz„rii fondurilor de preaderare de care Rom‚nia, Ón calitate de candidat la Uniunea European„, beneficiaz„, respectiv de a∫a-zisa capacitate de absorb˛ie, de Ómbun„t„˛irea calitativ„ ∫i cantitativ„ a acestei capacit„˛i de absorb˛ie despre care s-a vorbit, ∫i despre ce ar trebui s„ fac„, Ón continuare, Guvernul, pe marginea acestui subiect, nu pe marginea lui, ci Ón substan˛a lui.
Oricum, dezbaterea subliniaz„ foarte multe lucruri, printre care putem face vorbire despre rela˛ia dintre Parlament ∫i Executiv, Óntr-o anumit„ spe˛„. Dup„ cum se cunoa∫te, exist„ o Comisie pentru integrare, o comisie comun„ a Senatului ∫i a Camerei Deputa˛ilor, Ón care probabil c„ acest aspect, din punct de vedere al exercit„rii func˛iei de control al Parlamentului asupra Guvernului, nu a fost Ón suficient„ m„sur„ abordat sau aprofundat. De asemenea, nu este suficient„ informa˛ie, dar de-asta suntem ∫i noi, fiecare, individual, ca de˛in„tori ai mandatului de parlamentar, suntem r„spunz„tori de faptul c„ nu exist„ suficient„ informa˛ie ∫i suntem, Óntr-un fel, nevoi˛i s„ ne limit„m — cuv‚ntul este extrem de degradant — la informa˛iile din pres„.
Semnatarii mo˛iunii ne-au oferit prilejul unei revizuiri a revistei presei, condimentat„ cu anumite informa˛ii, care denot„ anumite surse, dar care au Óncetat s„ mai fie suficient de fidele, Ón aprecierea mea.
Oricum, aici, trec‚nd peste aspectul politicianist al chestiunii, ∫i care a f„cut ca ast„zi s„ nu avem o dezbatere asupra chestiunii utiliz„rii fondurilor nerambursabile sau a fondurilor de aderare, ca s„ nu folosesc numai expresia înerambursabile“ , ∫i a ceea ce face Executivul Ón mod curent, ci o dezbatere asupra unei mo˛iuni. ™i eu m„ voi Óndep„rta pu˛in de la mo˛iune, cu Óng„duin˛a dumneavoastr„, domnule pre∫edinte, Ón limita timpului acordat prin decizia Biroului permanent.
Domnul ministru, Ón expozeul Domniei sale, a f„cut o prezentare Ón detaliu a unor aspecte organizatorice ∫i institu˛ionale, ∫i chiar — s„ le spunem a∫a — de proces ale fenomenului, care a f„cut inutil ca unii dintre noi s„ acceseze ni∫te site-uri, accesibile oricui, accesabile de c„tre oricine, respectiv, i-a f„cut pe al˛ii s„ devin„ mai interesa˛i Ón a merge mai departe Ón c‚∫tigarea informa˛iei Ón leg„tur„ cu acest domeniu, pe care, nu-i a∫a, Internetul ni le ofer„, ∫i rela˛ia cu reprezentan˛a Comisiei Europene de la Bucure∫ti ni le poate da Ón detaliu.
Problematica — pe care eu o cred, aici, de baz„ ∫i pe care cred c„ am s„ o pot atinge ∫i eu — este: de ce nu avem noi dezbateri periodice cu aceast„ tem„, a∫a cum, de fapt, Ón Guvern exist„, Óntruc‚t ministerele au departamente, structuri, substructuri, care sunt responsabile cu integrarea, ∫i nu numai Ón ceea ce prive∫te pre-