Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·29 noiembrie 2005
procedural · respins
Mircea Du∫a
Discurs
## Domnule pre∫edinte, Domnule ministru,
## Stima˛i colegi,
Legat de acest alin. 4 ∫i, Ón spe˛„, de anexa nr. 5, eu am foarte multe Óntreb„ri, pentru c„ cheltuielile care se finan˛eaz„ pe aceast„ anex„ sunt multe ∫i nu au nici o leg„tur„ una cu alta. Ba, mai mult, l„s„m iar la Óndem‚na, ∫tiu eu, a consiliilor jude˛ene, a consiliilor locale s„ repartizeze aceste sume care sunt prev„zute Ón sume totale, Ón anexe pe jude˛e, pe criterii care, de multe ori, nu sunt obiective ∫i probabil c„ dumneavoastr„ a˛i avut ∫i un ra˛ionament ca cheltuielile pentru Ónv„˛„m‚nt, Ón primul r‚nd, s„ le pune˛i pe aceea∫i anex„ cu cheltuielile pentru asisten˛i personali pentru persoanele cu handicap, cu cheltuielile pentru ajutor social, conform Legii nr. 416, pentru serviciile comunitare de eviden˛„ a popula˛iei, pentru ajutoare de stat regionale pentru zone libere ∫i pentru cre∫e.
M„ Óntreb eu: dac„ tot ne-am certat ∫i ne-am impus anumite puncte de vedere pe art. 13, privind cheltuielile pentru Ónv„˛„m‚nt, care sunt acele cheltuieli pentru Ónv„˛„m‚nt pentru c„, p‚n„ la urm„, cheltuielile vor fi repartizate pe aceste obiective de c„tre consiliile jude˛ene ∫i consiliile locale, oare, putem noi, aici, s„ vorbim despre suma global„ care se aloc„ Ónv„˛„m‚ntului? Nu. Pentru c„ un primar sau un consiliu local vor considera s„ aloce sume mai mari pentru ajutorul la Ónc„lzire, la 416, al˛ii pentru persoanele cu handicap ∫i, probabil, al˛ii pentru Ónv„˛„m‚nt.
Eu cred c„, legat de acest alin. 4, el ar trebui s„ se reÓntoarc„ la comisie, s„ definitiv„m odat„ sumele pentru Ónv„˛„m‚nt ∫i, sigur, dup„ aceea, ∫i pentru celelalte obiective din aceast„ anex„.
Cred c„ colegii mei care au fost primari ∫tiu acest lucru foarte bine ∫i ∫tiu luptele care exist„ Óntre consiliile jude˛ene ∫i consiliile locale pentru a repartiza banii pe localit„˛i.
Dac„ noi l„s„m la voia Ónt‚mpl„rii repartizarea Ón primul r‚nd pentru Ónv„˛„m‚nt, cred c„ nu rezolv„m nimic. Probabil c„ ∫i legat de acea chestiune care a fost ridicat„ de Grupurile parlamentare ale P.S.D. ∫i P.R.M. aici, privind prezen˛a ministrului Ónv„˛„m‚ntului, poate c„ chiar la acest alin. 4 trebuie s„ fie prezent, s„ ∫tie d‚nsul care sunt cheltuielile din aceast„ anex„ nr. 4.
Propunerea mea este s„ retrimitem la comisie, ∫i cheltuielile pentru Ónv„˛„m‚nt s„ se afle Óntr-o anex„ distinct„ ∫i, sigur, dup„ aceea, celelalte cheltuieli pe anexa 5 sau — ∫tiu eu — 5 nou, cum dori˛i s„ o defini˛i. V„ mul˛umesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.