Monitorul Oficial·Partea II·27 martie 2004
other · respins
Anghel Stanciu
Discurs
## Domnule pre∫edinte, Domnule ministru,
## Stima˛i colegi,
La pozi˛ia 26 am f„cut un amendament. Acest amendament Óncearc„, sub o form„ elegant„, s„ exclud„ posibilitatea ca, dup„ alegeri, partidele care s-ar putea s„ nu c‚∫tige s„ acuze de fraud„ partidul care a organizat alegerile. Exist„ un sentiment intrinsec la cei care pierd, c„ pierd nu din cauza lor, ci din cauza celorlal˛i, care au b„gat m‚na Ón urna cu voturi. De aceea, aceste faze premerg„toare procesului de vot trebuie privite cu foarte mare aten˛ie, ∫i nu ca o Óncercare a unora sau altora de a arunca anatema asupra organizatorilor.
Œn consecin˛„, la acest articol este vorba de stabilirea pre∫edin˛ilor sec˛iilor, circumscrip˛iilor de votare, deci, birourilor respective, Óncadrarea acestora cu juri∫ti. Œn prima faz„, ei sunt desemna˛i de pre∫edintele tribunalului. Œn cea de a doua faz„, ceilal˛i juri∫ti, care nu sunt Ón cadrul autorit„˛ilor judec„tore∫ti, sunt stabili˛i de c„tre prefect. Or, prefectul, p‚n„ va deveni Ónalt func˛ionar public, el este, totu∫i, reprezentantul Guvernului Ón teritoriu ∫i este cel care organizeaz„, pentru toate forma˛iunile, dar Ón special pentru cele de guvern„m‚nt, alegerile ∫i s-ar putea s„ primeasc„ mesaje suplimentare s„ c‚∫tige alegerile, c„, altfel, nu mai pup„ prefectura. Deci, pe de o parte, am vrea ca acest prefect s„ fie scos de sub posibile acuza˛ii, pe de alt„ parte, s„-l scoatem de sub posibile presiuni. ™i, ca urmare, toat„ aceast„ chestiune a desemn„rii pre∫edin˛ilor sec˛iilor de votare, birourilor de circumscrip˛ie ∫.a.m.d. s„ fie sub jurisdic˛ia pre∫edintelui de tribunal. Dac„ accept„m la pozi˛ia 26 acest lucru, pe cale de consecin˛„, mai sunt c‚teva articole pe care nu le mai sus˛in, evident, dar la care s-ar face modificarea. A∫a cum specifica ∫i domnul ministru Gaspar, o chestiune de corelare.
Œnchei, cer‚ndu-v„, domnilor pre∫edin˛i, s„ elibera˛i prefec˛ii de o sarcin„ ingrat„, prin prisma desemn„rii, zic unii, partizan„, a pre∫edin˛ilor sec˛iilor de votare ∫i birourilor electorale, s„ l„s„m o persoan„ neangajat„ politic, pre∫edintele tribunalului, s„ administreze, s„ gestioneze aceast„ prim„ etap„ a procesului electoral. V„ mul˛umesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.