Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·28 decembrie 2005
other · respins
Radu C„t„lin Mardare
Continuarea dezbaterii ∫i adoptarea proiectului Legii privind procedura insolven˛ei
Discurs
Domnule pre∫edinte, Domnule ministru,
Stima˛i colegi,
Œn jude˛ul Bac„u, problemele sinistra˛ilor sunt, Óntr-o oarecare m„sur„, rezolvate. O contribu˛ie deosebit„ au avut-o ∫i Biserica Ortodox„, asocia˛ii ∫i organiza˛ii neguvernamentale, rom‚ne ∫i str„ine, firme private ∫i
MONITORUL OFICIAL AL ROM¬NIEI, PARTEA a II-a, Nr. 210/28.XII.2005 numero∫i oameni de suflet c„rora le suntem recunosc„tori pentru generozitatea cu care au s„rit Ón ajutorul semenilor lor.
De la politicienii puterii, Ón schimb, mai pu˛in ajutor ∫i un potop de pove∫ti mincinoase cu baroni, mafie ∫i h„r˛i suprapuse. Resursele puse la dispozi˛ie de Guvern, cele 137 milioane de lei vechi de familie, acordate sub forma unor materiale de construc˛ie, au fost nu doar insuficiente, dar ∫i prost gestionate. Materialele distribuite unei familii puteau fi u∫or cump„rate din pie˛ele locale cu mai pu˛in de 100 milioane lei.
O situa˛ie mai deosebit„ r„m‚ne cea din comuna Gura V„ii, unde, din cele 120 de case pe care autorit„˛ile au promis c„ le vor da Ón folosin˛„ p‚n„ pe 31 decembrie, cele aproape finalizate se pot num„ra pe degetele unei m‚ini. Pe acel ∫antier de la Rotunda, unde au fost angajate la lucru 7 firme, se vede cu ochiul liber proasta organizare ∫i dezinteresul.
La 5 luni de la dezastru, un num„r mare de familii Ó∫i vor petrece iarna Ón corturi ∫i poate Ón ni∫te containere Ón care alimentarea cu energie electric„ este Ónc„ incert„.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.