Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·26 mai 2006
other · respins
Carol Dina
Discurs
## Domnule pre∫edinte,
Eu cred c„ dumneavoastr„ comite˛i o nedreptate, Ón primul r‚nd, fa˛„ de interesele na˛iunii rom‚ne.
Unul dintre cele mai importante organisme ale statului rom‚n, Parlamentul, respectiv Senatul are obliga˛ia legal„ ∫i moral„ s„ supravegheze at‚t elaborarea legilor, c‚t ∫i respectarea lor.
Noi constat„m c„ un organ abilitat al statului, serios, care este Curtea de Conturi, subordonat Parlamentului, prezint„ cu responsabilitate un document extrem de important, care reflect„, responsabil ∫i fidel, realitatea acestei privatiz„ri.
Œn consecin˛„, v„ rog, domnule pre∫edinte, s„ supune˛i aprob„rii plenului Senatului, care este Ón m„sur„ s„ se pronun˛e asupra propunerilor f„cute, propuneri despre care v„ asigur c„ sunt temeinice ∫i legale. Noi nu am avut Óndr„zneala s„ prezent„m Senatului m„suri, propuneri care nu corespund legisla˛iei rom‚ne∫ti.
De aceea, v„ rog respectuos s„ lua˛i not„ de insisten˛a mea, ∫i munca pe care am depus-o Ón slujba acestui interes s„ fie apreciat„ de domnii prezen˛i la aceast„ ∫edin˛„, pentru c„, admi˛‚nd pozi˛ia de noncombat pe care o propune˛i dumneavoastr„, am da un r„u semnal celor care Óncearc„ s„ continue asemenea metode de Ónstr„inare a avutului na˛ional.
V„ mul˛umesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.