Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·11 octombrie 2005
procedural · respins
Aurel Gabriel Simionescu
Discurs
Domnule pre∫edinte, ∫i Ón comisie am sus˛inut punctul de vedere al domnului senator Funar, pentru doi inspectori la nivel jude˛ean, ∫i din motivul c„ unul va lua concediu o dat„ ∫i st„ 3 s„pt„m‚ni, nu dou„, trei zile.
Œn al doilea r‚nd, Ón cazul unei indisponibilit„˛i, pentru jude˛ele mici mai e cum e, dar pentru un jude˛ cum este Suceava sau Timi∫, sau Tulcea, ca Óntindere, este greu de presupus c„ un inspector din alt„ zon„... e greu de presupus c„ ∫i inspectorul din zona aceea, din jude˛ul acela, va acoperi foarte repede tot traseul, tot teritoriul, mai ales c„ acest inspector nu are la dispozi˛ie nici
autoturism, nimic. El este un om care trebuie s„ apeleze la unul ∫i la altul ca s„ se deplaseze ∫i s„ fac„ control.
De aceea am fost de acord ∫i cred c„ este bine. S„ nu uit„m c„ noi vot„m o organigram„ Ón aceast„ lege ∫i acest stat de func˛ii poate fi completat pe m„sur„ ce exist„ disponibilit„˛ile financiare la nivelul autorit„˛ii. Deci cred c„ este bine s„ aprob„m ca la nivelul fiec„rui jude˛ s„ existe doi inspectori, din ra˛iuni pur tehnice, ∫i nu de alt„ natur„.
V„ mul˛umesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.