Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·7 decembrie 2006
other · respins
Anghel Stanciu
Discurs
## Domnule pre∫edinte,
Œmi face o deosebit„ pl„cere s„ v„ comunic pozi˛ia, evident, cea din buget. Este vorba de 42, care este similar„, cel pu˛in prin inten˛ie, cu pozi˛ia 45, Ón sensul
MONITORUL OFICIAL AL ROM¬NIEI, PARTEA a II-a, Nr. 180/7.XII.2006 c„ at‚t la 42, c‚t ∫i la 45 se propune Óntr-o prim„ faz„ m„rirea sumei.
Noi vom sus˛ine suma de 600 milioane din amendamentul Grupurilor parlamentare ale P.S.D., suma de 600 milioane pe care dumneavoastr„, domnule pre∫edinte, a˛i indicat-o ca o cre∫tere de la 400 milioane la 600 milioane, ceea ce indic„ o cunoa∫tere a realit„˛ii, pentru c„ nu a˛i solicitat nici 800 milioane ca al˛i colegi, a˛i f„cut o medie Óntre 800 milioane ∫i, respectiv, 400 milioane, 1.200 milioane, pe din dou„, 600 milioane.
E o chestiune care pleac„ de la ceea ce a˛i constatat Ón argumenta˛ia Domniei Voastre, respectiv a Grupurilor parlamentare ale P.S.D. din Camera Deputa˛ilor ∫i Senat, c„, practic, peste 70% dintre drumurile comunale ∫i interjude˛ene sunt Óntr-o stare precar„. Aceast„ stare precar„ se concretizeaz„, domnule pre∫edinte, Ón absen˛a ∫an˛urilor, Ón existen˛a gropilor, care, la r‚ndul lor, Ón timp de intemperii acestea se umplu cu ap„ ∫i pun Ón mare cump„n„ siguran˛a circula˛iei, respectiv starea tehnic„ a autovehiculelor.
Or, noi, aici, dac„ nu Óncerc„m s„ g„sim aceste 200 milioane, de la 400 milioane la 600 milioane, noi credem c„ atent„m practic la siguran˛a cet„˛eanului, cet„˛ean pe care-l punem Ón imposibilitatea de a vedea c„, Ón timp de ploaie sau de z„pad„, el intr„ Óntr-o groap„, Óntr-o fund„tur„, domnule pre∫edinte. ™i eu nu cred c„ noi putem s„ accept„m ca actuala guvernare s„ intre Óntr-o fund„tur„ din cauza st„rii drumurilor...
De aceea, sus˛inem acest amendament ∫i vom vota ∫i amendamentul P.R.M.-ului, cuplat cu cel al P.S.D.-ului. ™i Ól rog pe domnul Funar, care coordoneaz„, s„ fie de acord, s„ c„dem la pace, adic„ pe pozi˛ia 45, adic„ P.R.M.-ul a cerut 800 milioane, P.S.D.-ul a cerut 600 milioane. 600 milioane este Óntre ceea ce d„ Guvernul, 400 milioane, ∫i ce a cerut P.R.M.-ul, 800 milioane — 800 milioane cu 400 milioane fac 1.200 milioane — ∫i s„ c„dem la pace pe 600 milioane. V„ mul˛umesc pentru aten˛ie.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.