Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·2 decembrie 2003
other · retras
Dan Bruda∫cu
Continuarea dezbaterilor ∫i adoptarea proiectului Legii bugetului de stat pe anul
Discurs
## Domnule pre∫edinte,
Œnt‚mpl„tor, tocmai cu o solu˛ie am venit. Solicit, cu tot respectul, av‚nd Ón vedere prevederile Ordonan˛ei de urgen˛„ nr. 112 din 24 ianuarie anul curent pentru reglementarea unor m„suri financiare, care precizeaz„, la art. 1: îSe desfiin˛eaz„ Fondul la dispozi˛ia Guvernului Rom‚niei pentru rela˛iile cu Republica Moldova.“, s„ Óncredin˛„m Comisiei pentru buget, finan˛e ∫i b„nci ∫i Comisiei juridice, de numiri, disciplin„, imunit„˛i ∫i valid„ri rediscutarea acestui alineat, s„ ˛in„ cont ∫i de aspectele, motivate de antevorbitori, privind necesitatea preciz„rii Ón clar a destina˛iei sumelor ∫i s„ ne fie supus acest text, a∫a cum s-a procedat cu art. 14 alin. 2, ori dup„-mas„, ori m‚ine diminea˛„, s„ ne fie supus, din nou, spre dezbatere, pentru c„ altfel noi contravenim, prin ceea ce vom vota, unei ordonan˛e a Guvernului. Deci Parlamentul neag„ ceea ce a stabilit Guvernul.
Pe de alt„ parte, vreau doar s„ amintesc antevorbitorului c„ europenismul exagerat, de care s-a dat dovad„ Ón interven˛ia Domniei sale, nu este sus˛inut ∫i de o serie de alte ˛„ri foarte europene, chiar mai avansate Ón procesul lor de integrare dec‚t noi, c„rora nu le pas„ de aceste prevederi ∫i pompeaz„ sume imense de bani pentru sus˛inerea, pe fa˛„, nu pe ascuns, a tot felul de ac˛iuni Ón sprijinirea minorit„˛ilor lor etnice, spre cinstea lor ∫i mai pu˛in a noastr„.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.