Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·15 decembrie 2006
other · respins
Anghel Stanciu
Discurs
Domnule pre∫edinte, Onorat prezidiu,
Stimate doamne ∫i stima˛i domni senatori ∫i deputa˛i, Domnilor mini∫tri,
Domnule ministru Barbu,
Evident c„ grupurile noastre parlamentare trebuie s„-∫i fixeze un punct de vedere vizavi de acest amendament.
Principial, Ón aceast„ faz„ nu avem nimic Ómpotriv„, dar, din ceea ce a expus domnul deputat Mocanu, se constat„ c„ se ia dintr-un anumit capitol ∫i se transleaz„ spre alt capitol.
De aceea, cred, domnule pre∫edinte de ∫edin˛„, c„ ar fi util„, dincolo de interven˛ia domnului ministru Barbu, interven˛ia domnului ministru Sebastian Vl„descu, pentru c„ nu am vrea noi, Grupul parlamentar al Partidului Social Democrat, s„ perturb„m acel echilibru macroeconomic care de o s„pt„m‚n„ ∫i ceva Ól ˛ine pe domnul Sebastian Vl„descu Óntr-o pozi˛ie de echilibru indiferent.
Am vrea s„ ne spun„ acum: prin aceast„ mi∫care nu se perturb„ cumva toat„ aceast„ concep˛ie macrostructural„ a acestui buget european de integrare? Deci b„nuiesc c„ domnul ministru Barbu, d‚nsul ca specialist pe munc„ ∫i solidaritate social„, ne va explica binefacerile acestei modific„ri, dar d‚nsul este partizan Ón aceast„ discu˛ie, pentru c„ orice ministru vrea s„-i fie mai bine ministerului lui. Dar s„ vin„ domnul ministru Vl„descu s„ ne explice dac„ nu se perturb„, c„, p‚n„ acum, ∫i c‚nd luam un milion se perturba, dar c‚nd lu„m 50.000!
Dup„ aceasta vom defini ∫i pozi˛ia grupului nostru.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.