Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·4 decembrie 2006
other · respins
Anghel Stanciu
Discurs
Domnule pre∫edinte, Onorat prezidiu, Stimate doamne ∫i stima˛i domni senatori ∫i deputa˛i, Domnilor mini∫tri,
Domnule Nicol„escu,
Acest articol care, aparent, nu are leg„tur„ cu Ónv„˛„m‚ntul, cele dou„ comisii reunite de Ónv„˛„m‚nt au g„sit de cuviin˛„ s„ reduc„ cu 50 de milioane, de la 1.205,5 la 1.155,5 milioane, pentru a-i aloca, Óntr-un amendament viitor, cercet„rii ∫tiin˛ifice. Este evident c„ Óntre cele dou„ domenii, Óntre domeniul economic ∫i domeniul cercet„rii ∫tiin˛ifice exist„ conexiuni. Orice produs este rezultatul, mai mult sau mai pu˛in, al unei anumite cercet„ri ∫i Ónglobeaz„ o anumit„ valoare a cercet„rii. Cu c‚t valoarea cercet„rii este mai mare, cu at‚t valoarea produsului poate fi mai mare, chiar dac„ greutatea lui este mai mic„.
V„ aminti˛i, probabil, c‚nd ne l„udam cu cel mai mare strung din Europa, cu cel mai mare tractor, cu cel mai mare cuptor, dar vede˛i acum c„ un cip cost„ mai mult dec‚t un strung ∫i aparent are c‚teva grame, pentru c„ acolo este Ónvestit mult aur cenu∫iu, mult„ munc„ de cercetare, inclusiv tehnologic„ ∫i de inovare.
MONITORUL OFICIAL AL ROM¬NIEI, PARTEA a II-a, Nr. 179/4.XII.2006 De aceea, cred c„ cele dou„ sectoare, sectorul economic ∫i cel de cercetare ∫i inovare se sus˛in reciproc. Unul f„r„ altul provoac„ pierderi. ™i cercetarea f„r„ scop, ca arta f„r„ tendin˛„, nu?, ∫i partea economic„ f„r„ cercetare sunt p„guboase.
Deci, domnilor colegi, acest amendament care are dou„ p„r˛i, are o prim„ parte care se refer„ la mic∫orarea sumei de la 1.205,5 milioane la 1.155,5 milioane, deci cu un minus de 50, pentru a le aloca sectorului de cercetare. 50 de milioane nu este mult, dar este un gest de autosus˛inere ∫i am ruga, dac„ se poate, domnule pre∫edinte de ∫edin˛„, s„ supune˛i la vot separat cele dou„ chestiuni. Deci aceasta este o chestiune din cuprinsul amendamentului nostru, iar a doua chestiune, care este de terminologie, dar cu anumite implica˛ii, se refer„ la faptul c„ Ón lumea contemporan„, Ón Uniunea European„, Ón lumea modern„, exist„ o triad„, aceast„ triad„ care mi∫c„, de fapt, omenirea, este cercetare, dezvoltare ∫i inovare.
Deci sunt trei domenii care sunt Ónl„n˛uite, sunt interconectate Óntre ele. Ca atare, domnule pre∫edinte, revin ∫i v-a∫ ruga s„ ave˛i bun„voin˛a, pentru c„ nu avea sens s„ facem dou„ amendamente separate, s„ supunem o dat„ la vot reducerea cu 50 de milioane, cu specifica˛ia ∫i argumenta˛ia pe care am adus-o, ∫i, a doua oar„, aceast„ ad„ugare, normal„ ∫i fireasc„, a termenului de inovare. Adic„ 80,7 milioane lei pentru cercetare, dezvoltare, inovare Ón domeniul economic ∫i de 80 pentru alte ac˛iuni economice.
V„ mul˛umesc pentru aten˛ie.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.