Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·30 iunie 2006
other · retras
Szabó Károly Ferenc
Discurs
Domnule pre∫edinte,
Onorat Senat,
Acum suntem pe cale de a instaura ceva a c„rui originalitate este deasupra acestei cupole. ™i anume legifer„m sau reglement„m sau interpret„m, c„ aici a∫a este cazul, adoptarea implicit„ a unei legi.
Acest lucru Óntrece domeniul absurdului. O lege poate s„ treac„ dac„ ob˛ine un num„r de voturi Ón favoarea ei mai mare dec‚t num„rul voturilor Ómpotriv„. Asta f„r„ nici vreo referire la vreun raport care recomand„ respingerea legii sau nu.
Prin urmare, v„ rog, domnule pre∫edinte, pentru ca s„ nu public„m prostii Ón îMonitorul Oficial“ — acesta-i cuv‚ntul, nu g„sesc altul mai bun —, v„ rog s„ pune˛i Óntrebarea ∫i s„ supune˛i legea la vot. Œn cazul Ón care un raport al comisiei, fie el ∫i un raport de respingere, a fost adoptat, e-n regul„, dar Ón cazul Ón care proiectul a fost respins...
## Domnule pre∫edinte,
V„ mul˛umesc c„ mi-a˛i dat permisiunea, chiar dac„ a˛i spus s„ nu vorbesc pe fond la acest proiect de lege. Dar, Óntreb‚ndu-m„ din banc„ dac„ cei care erau contra legii se comport„ ca adev„ra˛i tat„ de albin„, ∫i b„nuiesc c„ ∫tiu cine sunt p„rin˛ii albinelor, am posibilitatea totu∫i, legat de o procedur„ care credeam c„ a fost definitivat„, Ón˛eleas„, Ónsu∫it„ ∫i aplicat„ Ón urm„ cu un an ∫i jum„tate.
M„ bucur„ faptul c„ domnul senator Verestóy, prezent la dezbatere, a observat c„ Ón activitatea noastr„ de foarte multe ori suntem nevoi˛i s„ ne referim Ón concret la prevederile regulamentului ∫i s„ nu Óncerc„m s„ conducem lucr„rile Senatului sau s„ adopt„m legi dup„ o procedur„ care s„ fie Ón stilul celor care nu c‚nt„ la partitur„, ci o fac dup„ ureche.
I-a∫ ruga pe cei doi colegi care au intervenit ar„t‚nd c„ dumneavoastr„ a˛i procedat neregulamentar s„ verifice prevederile art. 101 alin. 1 ∫i art. 102 din Regulamentul Senatului, care stabilesc Ón mod concret ce este de f„cut. Œn situa˛ia Ón care Domniile lor apreciaz„, cei doi colegi ∫i prieteni ai no∫tri, c„ nu au Regulamentul Senatului, nu au textele Ón fa˛„, pot s„ dau citire.
Pentru a nu v„ r„pi timpul, v„ spun, domnule pre∫edinte, c„ a˛i procedat Ón mod corect, pentru c„, atunci c‚nd la un proiect de lege, la o propunere legislativ„ nu exist„ formulate amendamente, Senatul se pronun˛„ printr-un singur vot at‚t asupra raportului, c‚t ∫i asupra legii Ón ansamblu — art. 102 alin. 1.
V„ mul˛umesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.