Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·30 septembrie 2004
procedural · adoptat
Szabó Károly-Ferenc
Aprobarea programului de lucru ∫i a ordinii de zi
Discurs
Domnule pre∫edinte, Onorat Senat,
Discu˛iile, dezbaterea public„ pe marginea acestei chestiuni, erup ca ∫i vulcanii care uneori stau Ón adormire ∫i Ómi permit s„ aduc ∫i eu o propunere, de data aceasta absolut concret„ ∫i de natur„ a condi˛iona un eventual comportament Ón aceast„ sal„ fa˛„ de ini˛iativa aceasta legislativ„.
Este cunoscut faptul c„ un num„r de persoane au avut posibilitatea s„ retrag„ sume, mai mari sau mai mici, cu c‚teva clipe, a∫ spune, Ónainte de dezastrul programat ∫i absolut genial regizat al acestei Óntreprinderi care a f„cut ca foarte mul˛i oameni s„ Ó∫i piard„ economiile.
Œn ce const„ propunerea mea? Ar putea fi ∫i o cerere, s„ Ói spunem a∫a, oficial„ — e drept c„ s-ar putea g„si un temei pentru a refuza, cum c„ nu mai exist„ ca ∫i subiect de drept aceast„ Óntreprindere numit„ Fond Na˛ional de Investi˛ii —, ∫i anume ar trebui, cel pu˛in at‚ta este minimul, s„ se fac„ publice numele persoanelor care au ocupat func˛iile de conducere Ón filialele jude˛ene ale acestui business, cu indicarea func˛iei pe care au avut-o Ón stat Ónainte de ’89 ∫i cu indicarea sumei pe care au retras-o, a∫a cum spun, Ón ultima clip„. Sigur au avut ei o revela˛ie, c„ doar nu li s-o fi spus de undeva, de la cel care a regizat aceast„ chestiune!
V„ mul˛umesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.