Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·7 martie 2005
other
Eckstein Kovács Péter
Discurs
## Domnule pre∫edinte, Onorat Senat,
Grupul parlamentar al U.D.M.R. sprijin„ acest act normativ cu privire la obiec˛iunile... sau mai mult la Óntreb„rile care s-au formulat Ón leg„tur„ cu caracterul ei organic, cu natura acelei administra˛ii a Fondului cultural na˛ional. Desigur, dac„ plenul hot„r„∫te prezentarea unui punct de vedere al Comisiei juridice, de numiri, disciplin„, imunit„˛i ∫i valid„ri, comisia Ól va prezenta. Œn orice caz, eu ˛in s„ precizez c„ este vorba de o ordonan˛„ a Guvernului care, Ón momentul de fa˛„, este Ón vigoare ∫i care Ó∫i produce efectele. ( _Discu˛ii Ón sal„.)_
Dup„ cum a spus ∫i domnul ministru, un alt motiv de celeritate, m„ rog, din punctul de vedere al agriculturii, unde m„ pot pronun˛a cu bun„ inim„, ca senator, este c„ institu˛ia prev„zut„ Ón art. 13, Administra˛ia Fondului Cultural Na˛ional, nu se include Ón acea categorie de institu˛ii care pot s„ fie Ónfiin˛ate numai prin lege organic„.
Mul˛umesc.
Óntr-adev„r de aproximativ cincisprezece mii de miliarde, bani pe care, din p„cate, prin Legea nr. 511/2004, Legea bugetului de stat, nu le aveam, ∫i pentru a spune c„ prin Ordonan˛a de urgen˛„ a Guvernului nr. 72/2003 o facilitate care venea Ón ajutorul produc„torilor agricoli privind acea tax„ de drum, tax„ inclus„ Ón pre˛ul motorinei, a fost eliminat„, iat„ c„ reu∫im acum ca aceast„ cerin˛„, Óntr-adev„r, care nu era o facilitate doar pentru cei care cultivau p‚n„ la cinci hectare de teren, ci pentru to˛i care lucrau Ón agricultur„, indiferent de suprafa˛„, revine Ón corpul acestei ordonan˛e ∫i, la urma urmei, de ce s„ nu spunem c„ subven˛ionam pe undeva, indirect, dublu, o activitate, un anumit segment din agricultur„, Ón general. Atunci c‚nd suprafe˛ele de teren p‚n„ la cinci hectare erau cultivate cu furaje, ace∫ti cet„˛eni primeau dou„ milioane jum„tate pe hectar, pe de alt„ parte, carnea sau laptele, care erau preluate de c„tre pia˛„, primeau Ónc„ o subven˛ie.
Iat„ o inechitate, pe care Óncerc„m s„ o corect„m acum ∫i eu cred c„, la urma urmei, nu reu∫im nici Ón 2005 ∫i probabil poate nici Ón bugetul anului 2006, dar va trebui s„ ne str„duim ca subven˛iile pentru acest important capitol, capitolul 7, care s-a negociat cu Uniunea European„, s„ primeasc„ ∫i din partea Guvernului, ∫i din partea altor surse financiare banii necesari, astfel ca Ón 2007 s„ ne apropiem pe c‚t posibil de agricultura performant„ din Uniunea European„.
Sigur, sunt c‚teva argumente care, pe l‚ng„ cele expuse de colegii mei din Alian˛a îDreptate ∫i Adev„r“, cred c„ vin s„ Ónt„reasc„ necesitatea ca ordonan˛a s„ treac„ Ón forma Ón care a fost prezentat„ inclusiv de c„tre Comisia pentru buget, finan˛e ∫i b„nci. Vreau s„ precizez c„ aceast„ ordonan˛„ a fost disputat„ ∫i a primit vot favorabil ∫i din partea Comisiei pentru agricultur„, industrie alimentar„ ∫i silvicultur„.
V„ mul˛umesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). .