Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·31 mai 2003
procedural · respins
Szabó Károly-Ferenc
Aprobarea programului de lucru pentru s„pt„m‚na 26—31 mai
Discurs
Domnule pre∫edinte, Onorat Senat,
Œntr-adev„r, Ón ultima vreme asist„m la o, nu-i putem spune avalan∫„, dar totu∫i la o cre∫tere semnificativ„ a num„rului ini ˛ iativelor legislative, av‚nd ca obiect — iat„ c„ am g„sit expresia — Ónfiin ˛ area de noi comune.
Œn fapt, este vorba, Ón imensa majoritate a cazurilor, de reÓnfiin ˛ area unor foste comune care Ón majoritatea cazurilor, Ón baza unor principii ∫i a unor metode de a lucra, care sunt total diferite ∫i, m„ rog, ele au trecut la co∫ul de gunoi al istoriei, erau total diferite de procedurile constitu ˛ ionale de ast„zi ∫i unde popula ˛ ia local„, printr-un exerci ˛ iu absolut democratic — unul dintre nu prea multele exerci ˛ ii absolut democratice, e drept c„ av‚nd o priz„ deosebit„ Ón plan local —, s-a pronun ˛ at Ón mod cu totul legal, respect‚nd Constitu ˛ ia ∫i legisla ˛ ia Ón vigoare privitoare la referendumul local ∫i altele asem„n„toare Ón leg„tur„ cu Ónfiin ˛ area de noi unit„ ˛ i administrativ-teritoriale.
Exerci ˛ iul acesta democratic nu trebuie Óngr„dit, cu toate c„ con∫tientizarea cet„ ˛ enilor este o Óndatorire, s„ spunem a∫a, moral„. Exist„ moral„ ∫i Ón aceste chestiuni, a tuturor celor care altminteri sprijin„ astfel de ini ˛ iative.
Eu cred c„ nu este cazul acum s„ Óncepem s„ punem astfel de piedici Ón calea voin ˛ ei cet„ ˛ enilor, care nu cred c„ au r„mas la stadiul Ón care s„ nu-∫i dea seama c„ o prim„rie nou-Ónfiin ˛ at„ Ónseamn„ anumite cheltuieli suplimentare. Acest lucru este, evident, cunoscut Ón plan local de c„tre cet„ ˛ eni.
Prin urmare, cred c„ nu a sosit momentul ∫i nici nu este cazul ca dup„ ce am dat curs unor asemenea demersuri, ∫i Guvernul nu a f„cut altceva dec‚t s„ constate Óndeplinirea obiectiv„ a unor criterii f„r„ de care nu poate fi continuat demersul Ón exprimarea opiniei fa ˛ „ de o ini ˛ iativ„ legislativ„... Av‚nd acest obiect, nu se pune problema coloraturii politice a acestor demersuri ∫i, prin urmare, eu v„ rog s„ da ˛ i curs acestor ini ˛ iative, pentru c„ ar fi extrem de nepl„cut s„ Óngr„dim acea ini ˛ iativ„ local„, acea voin ˛ „ exprimat„ prin referendum local a cet„ ˛ enilor de a da nu numai form„, ci ∫i con ˛ inut autonomiei locale, principiu care ne este apropiat tuturora.
C‚t prive∫te chestiunea pus„ de antevorbitor, referitor la primarul interimar, Ón cele din urm„, primarul ales Ónseamn„ ceva, pentru c„ interimatul are ∫i el o durat„ mai lung„ sau mai scurt„. Este adev„rat c„ Ón anumite
cazuri s-a cam prelungit durata aceasta a interimatului, dar eu cred c„ Ón cele din urm„ alegerile pentru postul de primar ∫i, respectiv, de consiliu local, a c„ror corectitudine nu poate fi pus„ la Óndoial„ ∫i fa ˛ „ de care toate organiza ˛ iile au ∫anse egale de a-∫i promova candida ˛ ii… Eu cred c„ nu are relevan ˛ „ culoarea politic„ sau apropierea primarului interimar, numit de partidul aflat la guvernare.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). .