Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·30 iunie 2006
Dezbatere proiect de lege · retras
Szabó Károly Ferenc
Discurs
Domnule pre∫edinte,
Onorat Senat,
Œntruc‚t eu am fost autorul ab˛inerii de care se face vorbire Ón raport, sunt obligat s„ vin Ón fa˛a Domniilor Voastre ∫i s„ spun c„, Ón fapt, nu aici este sediul materiei.
Chestiunea la care ne referim noi, a pa∫apoartelor, face obiectul unor prevederi ale unor alte legi, dintre care una a fost men˛ionat„ aici, este vorba despre statutul nostru. Pe de alt„ parte, modul Ón care a fost expus„ propunerea legislativ„ nu abrog„ Ón mod expres ∫i explicit prevederi contrare.
Prin urmare, cel care aplic„ legea ar putea s„ spun„: îBine, bine, dar exist„ alte legi Ón care chestiunile incriminate Ón proiectul de fa˛„ ∫i dac„, eventual“, el va fi promovat, adoptat, promulgat ∫i va intra Ón vigoare, atunci îr„m‚n Ón aer“, ierta˛i-mi expresia, s„ spun a∫a, neuzual„.
Deci fac parte dintre aceia care cred c„ nu Ón aceast„ lege, Ón legea care reglementeaz„ condi˛iile Ón care cet„˛enii rom‚ni c„l„toresc Ón str„in„tate, nu aici trebuie s„ reglement„m chestiunea dreptului de a utiliza un anumit pa∫aport sau altul.
Din aceast„ cauz„ eu nu v„ recomand s„ adopta˛i acest proiect de lege.
V„ mul˛umesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.