Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·26 mai 2006
other · respins
Verestóy Attila
Discurs
Domnule pre∫edinte, Onorat Senat,
Sigur c„ inten˛ia este nobil„, l„udabil„ ∫i, poate, demn„ de luat Ón considerare, a∫a cum a spus ∫i reprezentantul Guvernului.
Problema se pune altfel, pentru c„ la o ini˛iativ„ de acest gen, care are aceast„ larghe˛e ∫i bun„voin˛„, trebuie s„ avem ∫i o precizie, o rigurozitate ∫i o mai bun„ definire a termenilor. Œn momentul Ón care Ón textul legii am reg„si sintagma îpersoane interesate“, am deschide, de fapt, f„r„ nici o rigoare, f„r„ nici o m„sur„ aria celor care ar putea ∫i ar dori s„ se intereseze nu pentru o bun„ urm„rire ∫i un sprijin al ac˛iunii derulate de cel care face privatizarea, ci, probabil, din alte scopuri, fiind un domeniu intens concuren˛ial, de orice prezen˛„ la o asemenea privatizare.
Eu cred c„, a∫a cum e precizat ∫i Ón nota pe care Guvernul a formulat-o, este de dorit s„ fie precizat„ ∫i l„rgit„ aria celor care au acces la informa˛ii, a∫a cum scrie Ón text, autorit„˛i, institu˛ii care au implica˛ii Ón aceste domenii. De aceea, nu putem sus˛ine Ón forma Ón care a fost prezentat de c„tre colegul nostru, ini˛iatorul acestei modific„ri a legii.
Totu∫i, eu cred c„ e bine s„ facem un pas Ón sensul Ón care ∫i Guvernul a precizat acest lucru. Dorim ca respect‚nd dorin˛a Guvernului, grupul nostru, cel pu˛in, a∫a va proceda, nu va putea sus˛ine aceast„ lege ∫i, totodat„, a∫tept„m un proiect de lege din partea Guvernului sau un alt proiect, altfel conceput, din partea ini˛iatorului, care are o preocupare Ón acest domeniu, care s„ Ónl„ture aceste caren˛e ale acestei ini˛iative.
Œnc„ o dat„ precizez: e nevoie de o transparen˛„ ∫i e nevoie de o bun„ urm„rire de c„tre institu˛ii ∫i autorit„˛i a
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.