Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·4 august 2005
procedural · respins
Gheorghe Funar
Aprobarea ordinii de zi ∫i a programului de lucru
Discurs
Domnule pre∫edinte, Onorat Senat,
Sus˛in celelalte dou„ amendamente. Primul dintre ele, spre deosebire de textul ini˛iatorului care prevede c„ se constituie comisia prin dispozi˛ia primarului, am propus ca aceast„ comisie de v‚nzare s„ se constituie prin hot„r‚rea consiliului local, merg‚nd pe respectarea principiului simetriei cu o alt„ lege, nr. 550/2002, unde, c‚nd s-au v‚ndut spa˛iile cu alt„ destina˛ie, Parlamentul Rom‚niei a decis c„ aceast„ comisie se constituie prin hot„r‚rea consiliului local.
Aici fiind vorba ∫i de spa˛iile consiliilor jude˛ene, am propus hot„r‚rea consiliului local, respectiv a consiliului jude˛ean, ∫i nu dispozi˛ia primarului, respectiv a pre∫edintelui consiliului jude˛ean. ™i, de asemenea, la acest amendament am mai propus ca v‚nz„torul Ón aceast„ comisie s„ aib„ superioritatea numeric„ din start. Nu putem porni de la premisa c„ vin str„inii ∫i v‚nd proprietatea consiliului local sau jude˛ean. Comisia propus„ de ini˛iator, format„ din 5 membri, din care 3 sunt str„ini, iar cel care vinde este reprezentat doar de 2 consilieri locali.
Amendamentul meu este de a m„ri de la 2 la 4 reprezentarea consiliului local, respectiv a consiliului jude˛ean.
V„ mul˛umesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.