Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·16 mai 2005
Dezbatere proiect de lege
Gheorghe Funar
Discurs
Domnule pre∫edinte,
Par˛ial m„ mul˛ume∫te r„spunsul domnului ministru Bogdan Olteanu.
Œntrebarea viza motivele pentru care s-au majorat accizele Ón avans cu dou„, trei luni fa˛„ de programul convenit cu Uniunea European„. Nici acest program nu s-a respectat ∫i nu s-a respectat nici Legea nr. 571 din 2003 privind Codul fiscal, lege care precizeaz„ c„ orice modific„ri aduse acestei legi Ón cursul anului se pot face numai prin lege, nu prin ordonan˛„, iar dac„ se aduc modific„ri, inclusiv cre∫teri de accize, ele intr„ Ón vigoare abia de la 1 ianuarie anul urm„tor celui Ón care au fost adoptate modific„rile. Deci ele trebuiau s„ intre Ón vigoare legal de la 1 ianuarie 2006. Cu toate c„ s-a convenit 1 iulie cu Uniunea European„, s-au adus mai Ón fa˛„ aceste major„ri de accize, la 1 aprilie. Œntrebarea era: din ce cauz„?
Dac„ Ómi permite˛i s„ prezint ascult„torilor ∫i r„spunsul pe care l-a evitat domnul ministru.
S-a ajuns la aceast„ majorare Ón avans a accizelor datorit„ aplic„rii cotei unice de impozitare de 16% fa˛„ de care Guvernul, atunci c‚nd a lansat aceast„ idee, se pare c„ nu a f„cut toate calculele necesare ∫i nu i-a Ón∫tiin˛at pe rom‚ni Ón campania electoral„ c„ îv„ vom majora accizele, pre˛urile, tarifele“, ci au fost anun˛a˛i: îVe˛i beneficia de relaxare fiscal„.“ Adev„rul este altul.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.