Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·13 aprilie 2004
procedural · respins
Ion Predescu
Aprobarea programului de lucru pentru s„pt„m‚na 5—9 aprilie a.c.
Discurs
## Domnule pre∫edinte,
Propunerea, ca atare, nu este de mare semnifica˛ie, aparent. Prin efectele pe care le produce, are importan˛„ deosebit„, pentru c„ se refer„ la reforma agrar„ din 1945—1946, definitivat„ Ón 1948, ∫i la alte acte juridice ulterioare, pentru des„v‚r∫irea unora dintre opera˛iunile acesteia. De felul cum fusese Ónaintat„, Guvernul a exprimat punct de vedere negativ. Ulterior a prezentat un punct de vedere pozitiv, care-∫i Ónsu∫ea _tale quale_ propunerea.
A∫a cum era formulat„ ∫i Ónsu∫it„ de Guvern, repet, nu putea fi acceptat„, motive pentru care, st„ruindu-se Ón adoptarea acestei propuneri legislative, ∫i cu sus˛inerea, de data aceasta, a Guvernului, prin punctul de vedere afirmativ, Comisia juridic„, de numiri, disciplin„, imunit„˛i ∫i valid„ri a examinat cu toat„ aten˛ia aceast„ propunere ∫i mai ales implica˛iile ei, efectele pe care le produce ∫i, Ón forma pe care am adoptat-o, prin amendamentul Ónscris Ón corpul raportului, propunerea legislativ„ a fost chemat„ la legalitatea ordinii de drept Ón aceast„ materie, astfel Ónc‚t raportul Comisiei juridice de numiri, disciplin„, imunit„˛i ∫i valid„ri, dup„ cum constata˛i, cu sublinierile din textul redactat de comisie, modific‚nd substan˛ial, cu efecte propunerea legislativ„, inclusiv punctul de vedere al Guvernului, numai Ón aceste condi˛ii Comisia juridic„, de numiri, disciplin„, imunit„˛i ∫i valid„ri a adoptat raportul de admitere ∫i Ól sus˛ine, Ón limitele amendamentului Ónscris Ón raport.
Acesta este punctul de vedere al Comisiei juridice, de numiri, disciplin„, imunit„˛i ∫i valid„ri, pe care eu Ól sus˛in, ∫i cu care v„ rog s„ fi˛i de acord.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.