Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·27 septembrie 2005
other · respins
Petre Daea
Discurs
Domnule pre∫edinte,
Spuneam c„ domnul Berceanu a v„zut ∫i — sigur c„ aici trebuie s„ mul˛umeasc„ ∫i Domnia sa —, Óntruc‚t Óntr-una dintre interven˛ii spuneam c‚t vorbesc, s„ vad„ Ón continuare propunerile mele. M„ bucur, domnule pre∫edinte.
Am intrat acum cu un amendament care, practic, rezolv„ problema cum va lucra aceast„ comisie. Noi am votat, domnule pre∫edinte, ∫i nu ne mai putem Óntoarce la votul pe care l-am dat Ón plenul Senatului, spuneam c„ am votat un num„r de 15 membri Ón aceast„ comisie, dintre care 3 vor fi Ón biroul comisiei ∫i alte grupe a c‚te 3, grupe lucrative. E firesc, ∫i unii, ∫i al˛ii sunt senatori. ™i unii, ∫i al˛ii sunt supu∫i acelora∫i reguli, indiferent dac„ au fost ale∫i pentru o perioad„ de timp s„ fac„ parte din comisie. Motiv pentru care s-a n„scut ideea: cum rezolv„m noi, din punct de vedere procedural, ca ace∫ti membri ai comisiei s„ poat„ s„-∫i verifice propriile dosare, ∫i atunci am g„sit solu˛ia pe care am prezentat-o Ón amendamentul, din nefericire, insuficient analizat Ón comisie, ∫i a fost respins, amendamentul care spune foarte clar c„ verificarea legalit„˛ii alegerii senatorilor care compun grupele de lucru se face de c„tre biroul comisiei de validare, iar a membrilor biroului, de cei 12 membri ai grupelor de lucru.
V-a∫ ruga, domnule pre∫edinte, s„ vede˛i c„ Ón mare m„sur„ ne-am asem„nat cu ceea ce a g‚ndit ∫i a aprobat comisia. Numai c„ Ón comisie num„rul de membri care intr„ Ón comisia de verificare era stabilit la 9. Œn condi˛iile Ón care noi am aprobat num„rul de 15, se impunea ∫i e firesc ca acest amendament s„ fie votat. V„ mul˛umesc, domnule pre∫edinte.
MONITORUL OFICIAL AL ROM¬NIEI, PARTEA a II-a, Nr. 123/27.IX.2005
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.