Monitorul Oficial·Partea II·19 februarie 2004
other · informare
Adrian Moisoiu
Informare cu privire la ini˛iativele legislative Ónregistrate la Biroul
Discurs
Domnule pre∫edinte, Stima˛i colegi,
A∫a cum a ar„tat domnul pre∫edinte Oltean, este un anumit punct de vedere.
MONITORUL OFICIAL AL ROM¬NIEI, PARTEA a II-a, Nr. 6/19.II.2004 Cel„lalt punct de vedere, pe care Óns„ vreau s„-l ar„t ∫i care de fapt rezult„ ∫i din raportul care este Óntocmit de c„tre comisie, spune urm„torul lucru: Ordonan˛a nr. 63/2002 prevede c„, atunci c‚nd consiliile locale adopt„ hot„r‚ri prin care se atribuie sau se schimb„ denumiri f„r„ a solicita avizul Comisiei de atribuire de denumire, prefectul sau oricare persoan„ interesat„ poate sesiza instan˛a de contencios administrativ pentru a constata nulitatea de drept a unei asemenea hot„r‚ri, aceasta fiind o m„sur„ Ón plus ∫i a∫a mai departe.
P„i, nu v„ sup„ra˛i, dac„ hot„r‚rea aceasta poate s„ fie contestat„ de c„tre prefectul jude˛ului respectiv sau de orice alt„ persoan„ interesat„ care s„ constate nulitatea, atunci Ónseamn„, automat, c„ se d„ credit comisiei care este instituit„ de c„tre prefect ∫i care este format„ din 5 speciali∫ti din domeniul: istoriei, etnografiei, geografiei, lingvisticii ∫i artei, ∫i care, Ón felul acesta, d„ un gir de con˛inut profesional, ∫tiin˛ific, cultural asupra denumirii care este Ón discu˛ie.
Deci nimeni nu vrea s„ jigneasc„ prin aceast„ lege atribu˛iile consiliului local, dar un consiliu local poate s„ aib„ o competen˛„ mai nu ∫tiu cum, adic„ mai corespunz„toare, mai pu˛in corespunz„toare, pentru c„, de fapt, este competen˛a unor oameni care au fost vota˛i ∫i care nu ∫tiu exact cam ce semnifica˛ie are denumirea unei str„zi sau a unui cartier ∫i, Ón acest caz, este normal c„, dac„ se cere ∫i este obligatoriu s„ se dea un aviz din partea comisiei, atunci, acest aviz trebuie s„ fie ∫i respectat. De ce nu se pune problema ∫i invers?
Œn consecin˛„, eu v„ rog s„ v„ g‚ndi˛i cu mult„ aten˛ie — de fapt, implica˛ia este general„, nu este numai o situa˛ie din Transilvania, ci care poate s„ existe oriunde Ón ˛ar„ — ∫i, Ón consecin˛„, s„ fi˛i de acord ca s„ se resping„ raportul comisiei, respectiv s„ se accepte acest proiect de lege.
V„ mul˛umesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.