Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·24 noiembrie 2006
other · respins
Valeriu ™tefan Zgonea
Discurs
## Domnule pre∫edinte,
## Stima˛i colegi,
Am dorit s„ dau dreptul la replic„ dup„ exprimarea votului, tocmai pentru ca nu cumva s„ crede˛i c„ vreau s„ continue aceste dezbateri.
Eu cred c„ to˛i care venim Ón acest Parlament al Rom‚niei trebuie s„ respect„m legea. Orice ini˛iativ„ pe care o avem ∫i nu este Ón textul legii, statul ne d„ voie, prin mandatul pe care-l avem, s„ ini˛iem un amendament la textul legii. Orice alt punct de vedere, orice alt„ idee, orice n„stru∫nicie care ne trece nou„ prin cap Óntr-o
diminea˛„ sau Óntr-o noapte nu putem s-o transform„m Óntr-un text de lege.
Mi-ar face pl„cere ∫i sunt de acord cu ceea ce au spus distinsul meu coleg ∫i distinsa mea coleg„, c„ Ón primul r‚nd cei care sunt acolo trebuie verifica˛i de C.N.S.A.S. Dar dac„ textul n-a fost bine f„cut probabil c„ este ∫i vina noastr„ ∫i ar trebui s„ g‚ndim ∫i s„-l modific„m c‚t de repede putem.
V„ mul˛umesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.