Monitorul Oficial·Partea II·14 mai 2007
Dezbatere proiect de lege · adoptat
Adrian Moisoiu
Discurs
Domnule pre∫edinte, Stima˛i colegi,
Am mai amintit despre acest punct ∫i am spus c„ voi reveni la punctul 47 Ón fa˛a dumneavoastr„. Œn primul r‚nd, nu ∫tiu Ón ce m„sur„ se poate vedea, aici am o xerocopie din îEvenimentul Zilei“ din 21 februarie 2007, cu titlul îPrivatizarea cinematografelor, cel mai mare jaf imobiliar“. Am vrut numai ca s„ atrag aten˛ia asupra acestui aspect.
Pe de alt„ parte, Ón Ordonan˛a nr. 39, la care s-a f„cut referire aici, de diminea˛„, se spune c„ se afl„ Ón proprietatea statului s„lile ∫i gr„dinile de spectacol cinematografic, precum ∫i terenurile aferente acestora. Legea, cum a fost adoptat„ de Senat ∫i cum de fapt a fost ∫i propunerea noastr„, spune î...care nu se afl„ Ón proprietatea statului“. Este foarte logic din acest punct de vedere.
Am aici la mine ∫i anexa nr. 1, prin care se cere abrogarea sau scoaterea din aceast„ anex„ pentru v‚nzare pozi˛ia 177 care se refer„ la cinematograful din Topli˛a. ™i, Ón sf‚r∫it, eu zic c„ mai este o treab„ care este foarte important„, ∫i anume, iat„, este Sentin˛a civil„ nr. 169 din 19 martie 2007 prin care, ∫i s„-mi permite˛i s„ fac o mic„ citire, se îrespinge ac˛iunea formulat„ de reclamanta R.A.D.E.F. Rom‚nia Film Cinematografic„ Transilvania, Cluj...“ ∫i a∫a mai departe, î...admite cererea de interven˛ie Ón numele propriu formulat„ de municipalitatea Topli˛a, citat„ prin primar, ∫i Ón consecin˛„ oblig„ reclamanta ∫i p‚r‚tul, statul rom‚n, prin Ministerul Finan˛elor Publice, s„ recunoasc„ dreptul de proprietate ∫i s„ predea Ón deplin„ proprietate ∫i folosin˛„ c„tre intervenienta, municipalitatea Topli˛a, imobilul Ónscris Ón care se g„se∫te ∫i func˛ioneaz„ acest cinematograf.“
Stima˛i colegi,
Ce documente mai trebuie aduse aici pentru ca acest cinematograf s„ se acorde comunei, cum era atunci, la anul 1920, ast„zi Municipiul Topli˛a, ca s„ dovedeasc„ c„ acest cinematograf apar˛ine acestui municipiu? Nu cred c„ mai este nimic. Aici mi-e fric„, ∫i de asta am ∫i Ónceput cu primul exemplu, ∫i anume acel articol sau acel extras din îEvenimentul Zilei“, c„ privatizarea cinematografelor, Ón clipa de fa˛„, reprezint„ un foarte mare jaf imobiliar, ei spuneau c„ cel mai mare, dar superlativul e discutabil din acest punct de vedere, pentru c„ de fiecare dat„ dup„ ce s-a dat un tun, a venit un altul din spate ∫i a fost ∫i mai tun dec‚t cel„lalt. Adic„ obuzele care s-au tras au fost mai puternice.
Rug„mintea mea este aceasta, ∫i anume s„ aprob„m proiectul de lege a∫a cum a fost votat ∫i de c„tre Senat.
Propunerea mea este unu, doi. Pentru c„ propunerea cu care se va intra la vot va fi de unu, patru, adic„ pentru Comisia de cultur„.
V„ mul˛umesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.