Monitorul Oficial·Partea II·4 octombrie 2005
other · respins
Mihai Tudose
Dezbaterea proiectului Legii privind acceptarea Codului pentru
Discurs
Domnule pre∫edinte,
Stima˛i colegi,
Am Ónceput discu˛ia de ast„zi acum dou„ s„pt„m‚ni, cu anumite mari considerente, ∫i am continuat-o ast„zi cu patru sau cinci linii directoare la primul capitol, care, de fapt, e esen˛a regulamentului sau, oricum, cea care na∫te mari discu˛ii. Acum o s„pt„m‚n„ sau dou„ am auzit un distins lider de grup din partea dreapt„ a s„lii, care ne-a explicat Ón vorbe foarte simple, s„ ne intre foarte bine Ón cap c„ majoritatea face ce vrea. De acord cu dumneavoastr„, a∫a este, face ce vrea, Ón anumite reguli, mantinele.
De asemenea, Ón ultimul timp, am fost cu to˛ii martori la acuza˛ii de genul c„ tot ceea ce se Ónt‚mpl„ r„u Ón ˛ara asta se Ónt‚mpl„ din cauza Parlamentului. Am sesizat, mai mul˛i colegi, m-am num„rat printre ei, c„ ordinea de zi nu a fost adaptat„ realit„˛ilor ˛„rii ∫i necesit„˛ilor ei.
™i atunci, Óntreb pre∫edintele Comisiei de regulament de ce, printre cele 14 ˛„ri sau 28 sau nu ∫tiu c‚te a studiat, fiindc„ informarea aceasta este foarte sub˛ire, domnule pre∫edinte, stimat„ comisie, 14 ˛„ri...,∫i un distins coleg spunea c„ ast„zi sau s„pt„m‚na aceasta trebuie s„ fim m‚ndri c„ avem reprezentan˛i Ón Parlamentul European. De ce la capitolul privind ordinea de zi, Comitetul ordinii de zi, nu s-a luat Ón vedere procedura de la Parlamentul European, prin care, o dat„ cu ordinea de zi, vin liderii grupurilor parlamentare ∫i se exprim„ ra˛iunea pentru care au votat pentru o asemenea ordine de zi? Ca lumea s„ vad„, s„ Ón˛eleag„ toat„ lumea cine impune ca pe primul punct pe ordinea de zi s„ fie regulamentul ∫i pe locul 11 inunda˛iile!
Intr‚nd Ón subiect, s-a vorbit despre o majoritate conjunctural„. ™i atunci, v„ Óntreb, stima˛i colegi, majoritatea asta conjunctural„ o verific„m ca pe cvorum? Vedem dac„ nu cumva, ∫tiu eu, la pauz„, poate, s-au mai schimbat ni∫te opinii pe aici? ™i atunci, cel care conduce ∫edin˛a va trebui ca, Ón fiecare moment sau Ónaintea fiec„rui vot, s„ vad„ dac„ chiar mai este pre∫edinte, dac„ are sus˛inere. Poate se poate schimba ∫i Ón timpul votului, poate e acuzat de faptul c„ nu a dat cuv‚ntul unui lider de grup ∫i grupul respectiv Ói retrage votul ∫i Ól schimb„m pe loc!
Am vorbit despre revocarea pre∫edintelui, dar ∫tim cu to˛ii, ∫i juri∫tii de aici ar putea s„ explice mai pe larg,
MONITORUL OFICIAL AL ROM¬NIEI, PARTEA a II-a, Nr. 133/4.X.2005 dac„ Comisia de regulament nu a f„cut-o, poate pre∫edintele Comisiei juridice ne explic„ mai bine sau eminen˛ii juri∫ti din sal„, despre caracterul sanc˛ionatoriu pur al revoc„rii. E ca ∫i cum Ón Codul rutier ar spune c„ pietonul poate fi sanc˛ionat! De ce? Nu spunem! E sanc˛ionat a∫a, c‚nd vrea cineva s„-l sanc˛ioneze, c„ n-are ∫apc„!
™i a vorbit domnul profesor Bolca∫ mai devreme — ilustrul nostru coleg, eu sunt m‚ndru c„ sunt coleg cu Domnia sa — despre îconfigura˛ia politic„ ini˛ial„“. Dumneavoastr„ sus˛ine˛i c„ aceast„ configura˛ie politic„ ini˛ial„ poate fi schimbat„ ∫i num„rat„ zilnic, dar, dup„ ce pleca˛i din sal„, dumneavoastr„ sau liderii dumneavoastr„ dau declara˛ii despre lupta Ómpotriva traseismului, despre respectarea votului electoratului, despre c‚t de important este s„ ne Óntoarcem din c‚nd Ón c‚nd cu fa˛a la popor..., dup„ ce, Óntre timp, st„m cu spatele.