Monitorul Oficial·Partea II·10 iulie 2003
final vote batch · respins
Varujan Pambuccian
Discurs
Domnule pre∫edinte,
## Stima˛i colegi,
Chiar dac„ este t‚rziu, este t‚rziu ca or„ ∫i colegii v„d c„ sunt mai ner„bd„tori, este foarte ciudat c„, dup„ ce exist„ un acord politic pe baza c„ruia se formuleaz„ un amendament care este admis de comisie, deci admis de to˛i cei care sunt acolo, lucrurile se pot Óntoarce Ón felul acesta ∫i v„ m„rturisesc c„ sunt absolut nedumerit. La discu˛ia care a avut loc Óntre grupurile parlamentare nu a fost un singur grup parlamentar, adic„ al nostru, care nu a fost de acord cu aceast„ Óntoarcere a discu˛iei, ci ∫i U.D.M.R.-ul ne-a sus˛inut, a∫a c„ nu suntem singurii care am avut acest punct de vedere.
Eu vreau s„ v„ reamintesc c„ acest amendament a fost, prima dat„, formulat de domnul senator Iorgovan ∫i, dup„ aceea, suferind dou„, trei reformul„ri, a ajuns Ón forma aceasta propus„ de domnul profesor Neagu ∫i acceptat„ de toat„ lumea la acea vreme. Au existat o serie de nel„muriri legate de acest amendament, expuse de domnul Stoica, nel„muriri c„rora le-am g„sit un r„spuns ∫i c„rora le-am putea da ∫i o formulare mai precis„, ca s„ nu existe nici un fel de ambiguitate acolo unde facem trimiterea la legea organic„. ™i pentru acest r„spuns v„ propun o completare a amendamentului domnului profesor Neagu, cu un punct 5 care s„ sune Ón felul urm„tor: îMandatele de consilier local sau jude˛ean atribuite potrivit alin. (3) sau (4) nu se acord„ peste num„rul total de consilieri stabilit prin normele legale“.
Despre ce este vorba, de fapt: noi vrem o democra˛ie constitu˛ional„ pentru o situa˛ie care a existat, cea elec-
toral„, Ón toate legile electorale, cu excep˛ia legii care a stabilit alegerile locale din 2000, Ón care noi nu am mai putut intra deloc Ón joc, nici m„car acolo la resturi, unde Ónainte eram Ón jocul respectiv, fapt care a condus la situa˛ii paradoxale, ∫i anume la situa˛ii Ón care un consilier local a putut s„ fie ales cu 4 voturi, Ón condi˛iile Ón care o minoritate na˛ional„ avea peste 1.000 de voturi, dar nu reu∫ea s„ fac„ pragul. Deci cerem, pur ∫i simplu, s„ se revin„ la situa˛ia Legii electorale care a fost Óntotdeauna, cu excep˛ia celei care a ac˛ionat Ón 2000, ∫i pentru asta vrem ∫i o garan˛ie constitu˛ional„. Asta este tot. Deci o garan˛ie Ón Constitu˛ie ∫i posibilitatea ca, Ón urma acestei garant„ri din partea Constitu˛iei, Legea electoral„ s„ ne ofere un drept pe care l-am avut, repet, Óntotdeauna, cu excep˛ia anului 2000. Asta este tot, toat„ lumea a fost de acord. Acum v„d c„ lumea are alt punct de vedere. Noi ne men˛inem punctul de vedere ∫i suntem siguri c„ ∫i colegii no∫tri de la U.D.M.R. ne vor sprijini mai departe. S„ vedem.
V„ mul˛umesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.