Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·28 decembrie 2005
other · respins
Norica Nicolai
Continuarea dezbaterii ∫i adoptarea proiectului Legii privind procedura insolven˛ei
Discurs
## Domnule pre∫edinte,
## Stima˛i colegi,
Comisia pentru ap„rare, ordine public„ ∫i siguran˛„ na˛ional„ a avizat negativ acest raport. El se adreseaz„ modific„rii unei legi care are strict„ reglementare ∫i vizeaz„ veteranii de r„zboi. De asemenea, introducerea unui paragraf nou la art. 13 creeaz„ o discriminare Óntre persoanele care sunt eligibile de a primi nu rent„, ci indemniza˛ie, Ón baza legii; nu cuprind, a∫a cum prev„d dispozi˛iile de tehnic„ legislativ„, o evaluare a sus˛inerii financiare, deci o fi∫„ financiar„. Ea se Ónscrie, de altfel, Óntr-un cortegiu de ini˛iative legislative care vizeaz„ modificarea Legii nr. 44/1994, care, subliniez Ónc„ o dat„, nu face vorbire de categoria persoanelor accidentate Ón timpul r„zboiului, chestiune care nu poate fi evaluat„ prin probe certe.
Cred Óns„ c„, Óntr-o perspectiv„ apropiat„, va trebui ca ministerele de resort s„ fac„ o evaluare a situa˛iei aplic„rii acestei legi, s„ vedem care sunt persoanele eligibile, ∫i atunci, Ómpreun„, putem g‚ndi o ini˛iativ„ legislativ„ care s„ vizeze toate aceste categorii de persoane ∫i s„ promoveze o indemniza˛ie reparatorie.
Deci noi v„ solicit„m s„ respinge˛i aceast„ ini˛iativ„ legislativ„.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.