Monitorul Oficial·Partea II·4 octombrie 2005
other · respins
Relu Fenechiu
Dezbaterea proiectului Legii privind acceptarea Codului pentru
Discurs
Domnule pre∫edinte,
Stima˛i colegi,
Comisia pentru administra˛ie public„, amenajarea teritoriului ∫i echilibru ecologic a fost sesizat„ Ón vederea aviz„rii Ón fond a propunerii legislative privind Ónfiin˛area comunei Ad„∫eni, jude˛ul Boto∫ani.
La Óntocmirea raportului, comisia a avut Ón vedere avizul favorabil al Consiliului Legislativ, precum ∫i punctul de vedere al Guvernului, de asemenea favorabil adopt„rii acestei propuneri legislative.
Comuna Ad„∫eni, propus„ a se Ónfiin˛a, a avut acest statut ∫i Ónainte de anul 1968, dat„ la care a fost desfiin˛at„ prin Legea nr. 2/1968. Prin Ónfiin˛area acestei noi comune, distan˛a dintre satul re∫edin˛„ de comun„ ∫i satul component Zoi˛ani se reduce la numai 3 km, asigur‚ndu-se Ón acest fel o mai bun„ organizare a activit„˛ii administra˛iei locale.
La referendumul organizat ∫i desf„∫urat Ón data de 19 septembrie 2004, cu respectarea Legii referendumului, au fost Óndeplinite at‚t condi˛ia de participare la vot, c‚t ∫i cerin˛a privind num„rul voturilor valabil exprimate, prev„zute de art. 14 alin. 3 din legea sus-men˛ionat„.
Examin‚nd documenta˛ia care Ónso˛e∫te propunerea legislativ„, precum ∫i avizul favorabil al Consiliului Legislativ, comisia a propus, cu 25 de voturi pentru, un vot Ómpotriv„ ∫i o ab˛inere, adoptarea acestei propuneri legislative.
Prin obiectul de reglementare ∫i con˛inutul s„u, propunerea legislativ„ se Óncadreaz„ Ón categoria legilor organice, potrivit prevederilor art. 73 din Constitu˛ia Rom‚niei.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.