Monitorul Oficial·Partea II·31 mai 2004
other · informare
Asztalos Ferenc
Discurs
## Domnule pre∫edinte,
## Stima˛i colegi,
Comisia pentru Ónv„˛„m‚nt, ∫tiin˛„, tineret ∫i sport a fost sesizat„ spre dezbatere ∫i avizare pe fond, Ón procedur„ de urgen˛„, cu proiectul de Lege privind Ónfiin˛area consor˛iilor universitare.
Universit„˛ile publice ∫i private vor fi invitate s„ se asocieze prin negociere direct„ ∫i voluntar„ inclusiv pe zone de dezvoltare Ón a∫a fel Ónc‚t s„ se ajung„ la un proces de asociere universitar„ sub form„ de consor˛ii, cu respectarea autonomiei universitare.
Œn ora∫ele cu mai multe institu˛ii de Ónv„˛„m‚nt, asocierea universitar„ se poate concretiza Ón Ónfiin˛area unor poli de predare ∫i cercetare cu un mare poten˛ial de dezvoltare ∫i folosire a resurselor.
Consor˛iile universitare pot deveni reprezentative pentru un nou model de predare ∫i cercetare ∫i pentru
MONITORUL OFICIAL AL ROM¬NIEI, PARTEA a II-a, Nr. 77/31.V.2004 noul sistem de folosire a resurselor, contribuind Ón acela∫i timp la dezvoltarea zonal„ a comunit„˛ilor ∫i regiunilor.
La lucr„rile comisiei au fost prezen˛i un num„r de 26 de deputa˛i.
La dezbaterea proiectului de lege au participat ca invita˛i, Ón conformitate cu prevederile art. 51 ∫i 52 din Regulamentul Camerei Deputa˛ilor, domnii Radu Damian, secretar de stat Ón Ministerul Educa˛iei ∫i Cercet„rii, Mihnea Costoiu, secretar general Ón Ministerul Educa˛iei ∫i Cercet„rii, Ilie Dogaru, director Ón Ministerul Educa˛iei ∫i Cercet„rii, precum ∫i Ion Mih„ilescu, rectorul Universit„˛ii Bucure∫ti, senatorul Avram Filipa∫, rectorul Universit„˛ii îNicolae Titulescu“, senatorul Ion P„unOtiman, rectorul Universit„˛ii de ™tiin˛e Agricole ∫i Medicin„ Veterinar„ a Banatului din Timi∫oara.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.