Monitorul Oficial·Partea II·20 noiembrie 2003
other · informare
Borbély László
Discurs
## Domnule pre∫edinte,
## Stima˛i colegi,
Cred c„ Ón ceea ce prive∫te fondul problemei nu avem ce discuta pentru c„ regulamentul este destul de clar Ón aceast„ privin˛„. Œn cazul Ón care o treime sau mai mult de o treime din colegi cere Ónfiin˛area unei comisii de anchet„, regulamentul spune clar c„ acest lucru trebuie discutat ∫i plenul are legitimitatea s„ decid„.
Era vorba de aceast„ s„pt„m‚n„, ∫i evident c„ aceast„ problem„ a fost, eu zic, exploatat„ ∫i din punct de vedere politic. ™i, a∫a e Parlamentul. E normal ca s„ fie discu˛ii politice. Eu cred c„, Óntr-adev„r, ar trebui s„ avem o Ónt‚lnire a liderilor grupurilor parlamentare; e vorba totu∫i de referendum. Deci, este vorba de
MONITORUL OFICIAL AL ROM¬NIEI, PARTEA a II-a, Nr. 144/20.XI.2003 referendum, care referendum a avut loc acum c‚teva s„pt„m‚ni. E vorba de unele acuze grave care au ap„rut Ón expunerea de motive. Dar, este normal ca orice ini˛iativ„ parlamentar„ s„-∫i aib„ locul Ón plen. Discu˛iile despre orice ini˛iativ„, conform regulamentului, Ón plenul Camerei Deputa˛ilor, ∫i Ón acest sens ar fi benefic„ o Ónt‚lnire a liderilor grupurilor parlamentare ∫i, evident, Ón func˛ie ∫i de calendarul Camerei Deputa˛ilor, pentru c„ Ón acest moment se discut„ — ∫ti˛i foarte bine — Ón Comisia pentru buget-finan˛e ∫i b„nci, bugetul de stat pe 2004. S„ lu„m o decizie Ón acest sens.
V„ mul˛umesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.