Monitorul Oficial·Partea II·28 septembrie 2006
Informare · informare
Lakatos Petru
Discurs
Domnule pre∫edinte, Stima˛i colegi,
De multe ori se Ónt‚mpl„ c„ de la acest microfon se fac aluzii la cine a ini˛iat proiectul de lege respectiv. Nu trebuie s„ facem un proces de paternitate, nu acesta este scopul.
Dac„ proiectul este bun ∫i contribuie la Ómbun„t„˛irea situa˛iei existente, atunci toat„ lumea ar trebui s„ voteze. Cred c„ vom fi, Ón acest caz, noi, cei care am ini˛iat, adic„ colegii mei, bucuro∫i ∫i, bineÓn˛eles, ∫i cei din Ónv„˛„m‚nt vor fi recunosc„tori. ™i nu asta este important, cine a ini˛iat. Nu trebuie s„ ne crampon„m de aspecte de genul c„ data trecut„ un proiect asem„n„tor n-a trecut. Via˛a se schimb„ ∫i opiniile se schimb„.
Eu v„ propun s„ vot„m acest proiect de lege. Cel pu˛in grupul nostru parlamentar o va face.
drept neacoperit de o obliga˛ie a celor care dispun de mijloacele financiare. Autorii proiectului au fost genero∫i ∫i au propus ca aceast„ finan˛are s„ fie asigurat„ ∫i trecut„ Ón finan˛area de baz„ a Ónv„˛„m‚ntului.
Comisia Óns„, av‚nd Ón vedere ansamblul Legii Ónv„˛„m‚ntului, a apreciat c„ finan˛area trebuie s„ r„m‚n„ Ón sarcina administra˛iei locale, ∫i forma care vi se propune este ca profesorii s„ aib„ dreptul, iar administra˛ia local„ s„ aib„ obliga˛ia de a le deconta aceste cheltuieli.
Vreau s„ spun c„ nu este o solu˛ionare sut„ la sut„ mul˛umitoare, pentru c„, Ón fond, prin aceast„ obliga˛ie de a finan˛a naveta cadrelor didactice se Óncurajeaz„ navetismul. ™i este limpede c„ administra˛ia local„, primarii localit„˛ilor nu doresc s„ Óncurajeze acest fenomen, ci ar dori s„ aib„ cadre didactice fie care s„ domicilieze la fa˛a locului, fie s„ aib„ locuin˛„ Ón zona respectiv„.
Totu∫i, pun‚nd Ón balan˛„ plusurile ∫i minusurile, Partidul Social Democrat ∫i reprezentan˛ii s„i din comisie au votat Ón favoarea acestui proiect de lege, pe care propunem s„-l sus˛inem Ón forma adoptat„ de comisie. V„ mul˛umesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.