Monitorul Oficial·Partea II·1 noiembrie 2005
other · adoptat
Dumitru Bentu
Discurs
Domnule pre∫edinte, Stima˛i colegi, Declara˛ia politic„ de ast„zi am intitulat-o: îSistem“.
MONITORUL OFICIAL AL ROM¬NIEI, PARTEA a II-a, Nr. 164/1.XI.2005 Nu este vorba despre bine cunoscuta trup„ de percu˛ie, ci de una din zicerile memorabile ale pre∫edintelui Traian B„sescu, îsistemul tic„lo∫it“. Aceasta, al„turi de alte asemenea cuget„ri devenite mijloace circulante ale g‚ndirii sale au, trebuie s„ recunoa∫tem, o evident„ notorietate. Exemplific„m cu hazliul îiarna nu-i ca vara“ sau cu mult mai profundul îie∫irea din minciun„“.
Œmpotriva acestui sistem, identificat de Domnia sa departe de aura puritan„ a Alian˛ei, a declan∫at o adev„rat„ cruciad„ Ón timpul c„reia nu va face compromisuri îindiferent care sunt costurile“. Numai c„ — s„ vezi ∫i s„ nu crezi! — chiar Ón ograda proprie sistemul duduie de mama focului.
Dou„ dintre vestalele Cur˛ii preziden˛iale, Ónnobilate cu onoranta func˛ie de consilier, Ó∫i valorificau pozi˛ia construind canale de dren al banului public c„tre firmele unor so˛i noroco(co)∫i. Chiar s„ nu fi intuit pre∫edintele, cu verificatul s„u sim˛ de _zoon politicon_ , ce se Ónt‚mpl„ Ón spatele u∫ilor sculptate? S„ nu fi aflat el c„ firmele domnului Anghelescu, so˛ul doamnei Stanca, au tras un fum sau un tun de 650.000 euro? S„ fi fost domnul B„sescu at‚t de departe de informa˛ia c„ sistemul îDalli“ parcheaz„ milioane de euro Ón conturile so˛ului Dorin Coco∫, la fel ca ∫i covorul asfaltic fermecat pe care plutesc spre acelea∫i conturi sume cu multe zerouri? Pungu˛a cu mul˛i bani a domnului Coco∫ se dovede∫te ∫i primitoare, ∫i Ónc„p„toare.
Dar analizele pentru c„p∫unari — care au pl„tit 317 miliarde pentru a lucra Ón ˛ara lui don Quijote — s„ nu-i fi declan∫at nici o similitudine cu rezultatul luptei Ón care victorioase au ie∫it morile de v‚nt? S„ nu doreasc„ pre∫edintele ca îsistemul convertit“ s„-i elucideze situa˛ia locativ„ din ™tefan Mih„ileanu nr. 2, peste care s-a l„sat o cea˛„ mai deas„ dec‚t Ón capitala de la mijlocul axei?
Chiar dac„ tribologia sistemului a suferit un moment de gripare prin retragerea celor dou„ doamne, el va continua s„ func˛ioneze. Sper„m s„ nu fie reiterat„ scuza-explica˛ie a unui predecesor al s„u care a fost Ónvins de un anumit sistem. Altfel, din istorie ajungi Ón istorii!
P.S. Œntre timp, pre∫edintele a efectuat o vizit„ Ón Coreea de Sud unde a primit primul s„u titlu de Doctor Honoris Causa Ón ∫tiin˛e politice al Universit„˛ii îHankuk“ din Seul. Dup„ decernare, studen˛ii i-au c‚ntat proasp„tului doctor c‚teva ∫lag„re dragi inimii sale, Óntre care îPre˛ul iubirii“ ∫i îVara asta fac ce-mi trece prin cap“. Ceea ce a ∫i f„cut!
V„ mul˛umesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.