Monitorul Oficial·Partea II·31 martie 2006
other · adoptat
Dumitru Bentu
Discurs
Domnule pre∫edinte Stima˛i colegi,
Declara˛ia politic„ de ast„zi se intituleaz„ îMeniul“. Cea mai succint„ defini˛ie a democra˛iei str„bate veacurile ∫i este cobor‚toare de la Ón„l˛imea Acropolei. Ea se prezint„ ca o form„ de organizare ∫i conducere politic„ a societ„˛ii care proclam„ principiul exercit„rii puterii de c„tre popor ∫i Ón folosul exclusiv al acestuia.
Transpunerea Ón practic„ a respectivului principiu se face prin intermediul unor institu˛ii, una dintre acestea fiind, pentru multe state, Pre∫edin˛ia. Este ∫i cazul Rom‚niei care, Ón perioada ultimelor dou„ decenii, a cunoscut transla˛ia de la pre∫edintele dictator la pre∫edintele juc„tor (pentru ultimul, aten˛ie ∫i la tendin˛e, ∫i la tenta˛ii!)
Œn ultim„ sau Ón prim„ instan˛„, pre∫edintele este ∫i el om, ∫i domnul Traian B„sescu nu face nici un secret din asta, Óncerc‚nd s„ ne furnizeze imaginea unui cet„˛ean ajuns conjuctural Ón func˛ia respectiv„ ∫i care ne demonstreaz„ c„ str„mo∫ii no∫tri latini aveau dreptate — îSunt om ∫i nimic din ceea ce este omenesc nu-mi este str„in“, ne repet„ inductiv Domnia sa.
A∫a se explic„ presta˛ia mai mult neprotocolar„ dec‚t supus„ regulilor stricte a modului s„u de rela˛ionare. Baleiaz„ cu dezinvoltur„ Óntre recep˛ii oficiale ∫i prezen˛a pe stadioane, Óntre primirea unor scrisori de acreditare ∫i botezuri rurale, Óntre ∫edin˛e de analiz„ ∫i vizite repetate pe v„ile unor artere hidrografice (vezi Oltul, Buz„ul, Siretul etc.).
Aceluia∫i cadru nemorganitic Ói apar˛in ∫i modalit„˛ile de relaxare, fie Ón vacan˛e, fie la sf‚r∫itul s„pt„m‚nilor. A∫a s-a Ónt‚mplat ∫i Ón ultima ie∫ire de s‚mb„t„, 11 martie 2006, petrecut„ nu la ultracunoscutul îGolden Blitz“, ci la restaurantul îJari∫tea“. Nu acest lucru ne-a atras aten˛ia, ci lista bucatelor care au satisf„cut organoleptic ∫i cantitativ apetitul s„u, neverosimil de dezvoltat. Este posibil s„ fie atins de ceea ce speciali∫tii numesc bulimie de stres.
Antreurile au cuprins: mezeluri, rulad„ de prapur, Ónv‚rtitur„ de somon, mu∫chi de vi˛elu∫„ (observa˛i pedanteria culinar„ cuprins„ la extrem), ficat de g‚sc„, br‚nz„ de oaie, ca∫caval macedonean, icre, zacusc„, vinete, ro∫ii, castrave˛i.
A urmat, firesc, felul doi, care, dup„ aceste meandr„ri ale concretului culinar, s-a relevat sub forma unui piept de pui la gr„tar, Ónso˛it de ardei cop˛i. Ecourile unei copil„rii Ón spa˛iul dobrogean ∫i poate frustrate Ón multe cazuri au fost estompate la desert: sarailie, pepene galben ∫i ro∫u, iar sucul proasp„t de portocale a lubrifiat actul reflex al degluti˛iei.
Din acest moment Óncep Óns„ Óntreb„rile, multe dintre ele doar retorice.
Œn timpul festinului, domnul pre∫edinte s-o fi g‚ndit la sutele de mii de pensionari care ∫i-or fi Ónceput ziua cu un ceai neÓndulcit ∫i cu o felie de p‚ine cu margarin„, iar unii au s„rit peste micul dejun? S-o fi g‚ndit la sutele de mii de elevi care diminea˛a m„n‚nc„ doar cornul ∫i laptele introduse Ón hrana lor zilnic„ de hulitul P.S.D.?