Monitorul Oficial·Partea II·17 mai 2005
other · respins
Vasile Cosmin Nicula
Discurs
## Domnule pre∫edinte, Stima˛i colegi,
Declara˛ia mea politic„ este adresat„ Ón special domnului ministru Vasile Blaga ∫i se refer„ la Ónc„lcarea repetat„ a legilor ∫i atitudinea neconform„ cu rangul de demnitate public„ cu care a fost Ónvestit prefectul jude˛ului Hunedoara, Cristian Vladu.
Prin acest demers al meu fac referire la Ónc„lc„ri flagrante ∫i repetate ale Legii nr. 215/2001 privind administra˛ia public„ local„, ale Legii nr. 161/2003, ce reglementeaz„ statutul func˛ionarilor publici, ale Legii nr. 340/2004 privind institu˛ia prefectului ∫i la abuzurile privind modul de aplicare a Legii fondului funciar.
Informez pe aceast„ cale pe domnul ministru Vasile Blaga ∫i societatea civil„ cu privire la controalele ordonate ∫i direc˛ionate politic de prefectul Vladu, nelegale ∫i nejustificate, la prim„riile conduse de primari P.S.D., dispuse Ón baza unor reclama˛ii fictive sau instrumentate la comand„ politic„ pentru a-i for˛a pe ace∫tia s„ se Ónscrie la P.D. sau la P.N.L., dup„ caz, sau pentru a le afecta imaginea public„ Ón fa˛a electoratului; chem„ri la ordine de c„tre prefect, cu a∫tept„ri interminabile, de p‚n„ la 10 ore, ∫i particip„ri la a∫a-zise audien˛e, unde sunt jigni˛i ∫i trata˛i subuman de c„tre prefect Ón fa˛a reclaman˛ilor.
Fa˛„ de cele amintite mai sus, solicit ministrului administra˛iei ∫i internelor o urgent„ conciliere a rela˛iei prefect—primar, cu respectarea prevederilor Constitu˛iei Rom‚niei ∫i a legilor Ón vigoare.
Anun˛ public c„, Ón caz contrar, voi uza de toate mijloacele legale ∫i voi protesta p‚n„ la luarea deciziei de schimbare din func˛ie a prefectului Cristian Vladu. V„ mul˛umesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.