Monitorul Oficial·Partea II·15 septembrie 2003
other · respins
Smaranda Dobrescu
Discurs
## Domnule pre∫edinte, Stima˛i colegi,
Eu cred c„ nu sunt numai eu aceea care cunosc cum gestioneaz„ Guvernul acest buget. Noi cu to˛ii aprob„m bugetul, cunoa∫tem Ón detaliu, Ón intimitate, iar dac„ cumva se schimb„ la rectificare, Ón urma apari˛iei unor noi temeiuri legale, adic„ al unor noi acte normative sau al unor subven˛ii suplimentare fundamentate, atunci noi suntem Ón cuno∫tin˛„ de cauz„ ∫i cu aceste aloc„ri noi, plus sau minus, prin rectificarea bugetului. Cred c„ este un titlu de onoare pentru noi to˛i s„ cunoa∫tem cum se gestioneaz„ bugetul acestei ˛„ri, ∫i o ∫tim ∫i o facem.
Œn privin˛a acestei propuneri legislative, conform prevederilor Constitu˛iei, noi am cerut punctul de vedere al Guvernului fa˛„ de argumentele noastre teoretice, s„ vedem Ón ce m„sur„ o solicitare suplimentar„ de fonduri este sau nu este posibil„.
Problema cu fi∫a financiar„, Óntr-adev„r, a func˛ionat legal pentru un interval de c‚teva luni, dar prin lege s-a revenit la necesitatea punctului de vedere al Guvernului care face fundamentarea, o face el prin aparatul pe care Ól are la Óndem‚n„, de fapt prin ordonatorii de credit, dar aceast„ propunere legislativ„ Ón particular are Ón afar„ de punctul de vedere, are ∫i o fi∫„ financiar„ pe care ne-a Ónaintat-o chiar Guvernul, Óntruc‚t ini˛iatorii nu au reu∫it s„ ne-o pun„ la dispozi˛ie.
Cu alte cuvinte, at‚t fi∫a financiar„ c‚t ∫i punctul de vedere al Guvernului ∫i mai ales argumentele teoretice ridicate de membrii comisiei nu o fac calificabil„ pentru votul nostru.
V„ mul˛umesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.