Monitorul Oficial·Partea II·29 martie 2007
Informare · informare
Petru Andea
Discurs
Domnule pre∫edinte, Stima˛i colegi,
Exist„, Óntr-adev„r, mai multe ini˛iative legislative privitoare la decontarea cheltuielilor pentru naveta cadrelor didactice. Aceasta este una dintre aceste ini˛iative. Cine cite∫te cu aten˛ie textul propus de c„tre ini˛iatori observ„ c„ se modific„, de fapt, un singur cuv‚nt, ∫i anume c„, Ón loc de îpersonal didactic din mediul rural“, se introduce îpersonal didactic titular“. Deci aceasta este calea prin care aceast„ ini˛iativ„ legislativ„ rezolv„, la art. 3 alin. (1), extinderea decont„rilor nu numai c„tre personalul care face naveta Ón mediul rural, inclusiv din mediul urban, ci chiar ∫i Óntre dou„ ora∫e sau Óntre dou„ localit„˛i, dintre care una este ora∫.
Ca atare, propunerea legislativ„ are valoare, modific„, Óntr-adev„r, ceva esen˛ial ∫i aduce un beneficiu cadrelor didactice care pot s„ fac„ naveta de la un ora∫ la altul sau de la o comun„ la un ora∫.
Celelalte reglement„ri, despre care vorbea domnul vicepre∫edinte Asztalos, sunt, Óntr-adev„r, alte reglement„ri ∫i au constituit obiectul altor dezbateri. Vreau s„ spun c„ unele aprobate de noi aici, Ón Camer„, au fost respinse la Senat, ∫i acesta este motivul pentru care ele sunt mereu reluate, din cauza faptului c„, astfel, sunt reflectate Ón substan˛a legii.
Eu consider c„ legea este pertinent„, aduce, Óntr-adev„r, o modificare de substan˛„ Ón regimul decont„rilor navetei cadrelor didactice ∫i merit„ s„ o aprob„m.
Œn acest sens pledeaz„ ∫i Grupul P.S.D.
V„ mul˛umesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.