Monitorul Oficial·Partea II·6 aprilie 2005
other
Victor Viorel Ponta
Discurs
Domnule pre∫edinte, Stima˛i colegi,
Grupul parlamentar al Partidul Social Democrat a votat Ómpotriv„, pentru c„ Ónc„ o dat„ consider„m c„ este vorba de o discriminare ∫i de o neadaptare la ceea ce Ónseamn„ legisla˛ia european„.
Consider„m c„ nici mini∫trii actuali, nici fo∫tii mini∫tri, dac„ se dore∫te acest lucru, nu trebuie s„ beneficieze de o procedur„ special„.
Dac„ avem o procedur„ pentru to˛i, dac„ nu, nu avem pentru nici unul dintre ei ∫i cred c„ de acum Óncolo trebuie s„ ne g‚ndim foarte serios, Ón a∫a fel Ónc‚t mini∫trii Ón func˛ie sau fo∫tii mini∫tri s„ nu mai aib„ privilegii speciale prin care s„ se prezinte Ón fa˛a pre∫edintelui Rom‚niei.
V„ mul˛umesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.