Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·4 decembrie 2006
other · respins
Lia Olgu˛a Vasilescu
Discurs
## Domnule pre∫edinte,
## Stima˛i colegi,
Ieri, c‚nd l-am auzit la microfon pe domnul pre∫edinte al Comisiei juridice, de numiri, disciplin„, imunit„˛i ∫i valid„ri de la Senat, domnul Eckstein, interpret‚nd textul constitu˛ional, le-am spus colegilor c„ pentru asta se pic„ Ón anul I la Drept constitu˛ional.
Ca s„ fiu, totu∫i, sigur„, am Óntrebat mai mul˛i profesori de drept constitu˛ional cum interpreteaz„ acest text de Constitu˛ie ∫i mi-au f„cut urm„toarele preciz„ri, stima˛i colegi: c„ legiuitorul nu a precizat expres c„ Parlamentul cere prezen˛a obligatorie a mini∫trilor, tocmai pentru ca s„ poat„ oricare dintre parlamentari s„ fac„ acest lucru. Dar, dincolo de textul de Constitu˛ie ∫i de regulament, domnule pre∫edinte ∫i stima˛i colegi, haide˛i s„ ne punem o Óntrebare moral„, p‚n„ la urm„: ce treab„ au mini∫trii, at‚t de important„, Ónc‚t s„ nu fie prezen˛i la cea mai important„ lege care se dezbate o dat„ Óntr-un an Ón Parlamentul Rom‚niei?!
V„ mul˛umesc.
MONITORUL OFICIAL AL ROM¬NIEI, PARTEA a II-a, Nr. 176/4.XII.2006
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.