Monitorul Oficial·Partea II·27 martie 2004
other · respins
Ioan Onisei
Discurs
## Domnule pre∫edinte, Stima˛i colegi,
La punctele 30 ∫i 31, la punctul 30 Óndeosebi, noi v„ propunem ca pe acea list„, din care, eventual, pot s„ provin„ pre∫edin˛ii sau loc˛iitorii acestora de birourile electorale de circumscrip˛ie, s„ nu fac„ parte func˛ionarii publici de la autorit„˛ile administra˛iei publice locale, consilii locale, consilii jude˛ene, prefecturi ∫.a.m.d., din dou„ ra˛iuni. Prima: este periculos pentru un func˛ionar public s„ fie angajat Ón procesul electoral. Situa˛ia de la referendum a demonstrat faptul c„ un func˛ionar public poate fi supus presiunilor ∫i obligat s„ Óncalce legea, Ón cazul referendumului, atunci c‚nd a fost vorba de urnele mobile. A∫adar, Óncerc„m o protec˛ie a corpului func˛ionarilor publici. Pe de alt„ parte, un func˛ionar public dintr-o autoritate a administra˛iei publice locale, pentru care se organizeaz„ alegeri, poate, vr‚nd-nevr‚nd, s„ fie b„nuit de subiectivism sau s„ fie supus unor presiuni, pentru c„ ∫eful administrativ fiind primarul, eventual acel primar candideaz„ din nou ∫i, atunci, func˛ionarul public se afl„ Ón situa˛ia de a Óncerca s„ arbitreze un proces electoral Ón care este implicat ∫eful lui ierarhic.
Pentru aceste motive eu cred c„ este ra˛ional din partea noastr„ s„ adopt„m acest amendament ∫i s„ protej„m corpul func˛ionarilor publici de eventualele presiuni politice ∫i eventualele Ónc„lc„ri ale legii, unele dintre ele constituie infrac˛iuni, la care s-ar putea s„ fie sili˛i.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.